Mihai Eminescu, nu doar poetul iubirii eterne, ci și cel al dreptății sociale, a fost un martor al decăderii politice din România secolului XIX. Prin scrierile sale, a denunțat fără rezerve o clasă politică pe care o descria drept „lacoma și vicleană”, acuzând-o de abuzuri și trădarea intereselor naționale.
„Patriotismul nu este iubirea țărânei, ci iubirea trecutului.” Eminescu credea că națiunea trebuie să se întoarcă la valorile sale autentice pentru a-și găsi echilibrul. În viziunea sa, istoria nu era doar o arhivă de fapte, ci o lecție vie despre ce înseamnă onoarea și sacrificiul.
Cu o luciditate rară, poetul a diagnosticat corupția endemică ce afecta dezvoltarea României: „Un stat nu poate prospera decât prin munca cinstită și printr-o administrație înțeleaptă.” El critica risipa resurselor publice și privilegiile acordate unei elite politice care, de cele mai multe ori, se slujea pe sine, nu pe popor.
„Dreptul fără putere este neputință, iar puterea fără drept este tiranie.” Eminescu avertiza asupra pericolului reprezentat de un stat slab, captiv în mâinile politicienilor lipsiți de scrupule. În loc să fie un garant al justiției, statul devenea un instrument de oprimare a celor slabi.
Astăzi, cuvintele lui Eminescu răsună ca un ecou puternic într-o societate confruntată cu provocări similare. Clasele politice pe care le descria nu au dispărut; dimpotrivă, metodele lor s-au rafinat, dar esența lor rămâne aceeași.
Pe 15 ianuarie, să nu-l comemorăm doar pe poetul sublim, ci și pe jurnalistul curajos, cel care ne-a lăsat nu doar versuri, ci și un testament politic de o actualitate tulburătoare. România are nevoie, mai mult ca oricând, să își regăsească puterea prin cinste, muncă și respect pentru dreptate – valorile pentru care Eminescu a luptat cu toată ființa sa.
