Politică

Isărescu susține că românii sunt de vină pentru inflația galopantă – Le-au crescut veniturle

Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, a declarat marţi că obiectivul urmărit atât în trecut, cât şi în viitor de către Banca Centrală este reducerea inflaţiei fără a crea recesiune în ţară, subliniind că un prim obiectiv se referă la stabilitatea preţurilor.

El a subliniat că BNR urmăreşte asigurarea stabilităţii preţurilor, deci şi stabilitatea financiară, fără a descuraja creşterea economică.

Potrivit acestuia, în prezent, „dezechilibrul principal din România – financiar şi economic – este deficitul fiscal-bugetar, care se reflectă aproape ca într-o oglindă în deficitul extern – undeva între 6 şi 8%”.

Guvernatorul BNR a estimat că, în perioada următoare, inflaţia se va stabiliza în jur de 2,5%, plus/minus un procent.

Iată ce a spus acesta: „Credem că în perioada următoare, hai să zicem 12-16 luni, inflaţia se va stabiliza în marjele stabilite prin politica BNR – 2,5% este ţinta noastră, plus/minus 1%. Bineînţeles că inflaţia depinde de foarte mulţi factori. (…) La reducerea inflaţiei spre 6, acum 5% şi probabil în toamna aceasta sub 5%, am constatat însă o reţinere mai mare. Hai să spunem că inflaţia în România a fost mai încăpăţânată. Factorii principali care contribuie la acest lucru sunt legaţi de creşterea veniturilor peste productivitate. Banca Naţională nu este împotriva creşterii veniturilor, acesta este scopul creşterii economice, dar trebuie o corelare cu creşterea productivităţii, altfel diferenţialul (…) se duce fie deficit extern, cerere excedentară, fie în inflaţie mai mare, fie în amândouă şi pericolul care este o spirală preţuri-salarii. (…) Eu sper că în perioada următoare de opt luni, influenţa se va duce spre obiectivul de 2,5% plus-minus un procent”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button