Gabriel Resources nu e împăcată cu idee pierderii procesului Roşia Montană. Compania canadiană a deschis patru procese împotriva statului român.
Gabriel Resorces nu se împacă deloc cu ideea de a-i fi puse bunurile sub sechestru de către statul român şi a decis să dea statul român în judecată. În plus, în acest mod compania canadiană amână plata către statul român a daunelor dictate de Curtea de Arbitraj de la Washington.
Gabriel Resources trebuie să-i plătească statului român 10 milioane de dolari
ANAF a pus sechestru pe mai multe active ale Gabriel Resorces, în contul datoriei de 10 milioane de dolari pe care compania canadiană le are de plătit către statul român.
Ssocietatea Gabriel Resources Limited şi compania Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) au deschis nu mai puţin de patru procese la Tribunalul Alba, împotriva statului român.
Potrivit publicaţiei locale ziarulunirea.ro, toate cele patru dosare au fost înscrie pe rolul Tribunalului Alba în data de 11 aprilie 2024, iar în două dintre ele reclamant este Gabriel Resources (Jersey) Limited, în calitate de Asociat Majoritar La Roşia Montană Gold Corporation SA, iar în celelalte două reclamant este societatea Roşia Montană Gold Corporation SA.
În acţiunea sa, Gabriel Resources dă în judecată Oficiul Registrului Comerţului Alba, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Alba, dar şi compania mamă, Roşia Montană Gold Corporation, la care statul român deţine o parte din acţiuni.
De partea sa, Roşia Montană Gold Corporation SA dă în judecată Oficiul Registrului Comerţului Alba, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Alba.
Publicaţia citată scrie că Gabriel Resources contestă rezoluţia emisă la 1 aprilie 2024 de către directorul Registrului Comerţului din judeţul Alba, prin care a fost pus sechestru pe acţiunile RMGC. Decizia a fost luată la solicitarea reprezentanţilor ANAF, prin Administraţia Finanţelor Publice Alba, în contul datoriei de aproximativ 10 milioane de dolari pe care Gabriel Resources o are faţă de statul român, reprezentând daune în urma procesului câştigat de ţara noastră la Curtea de Arbitraj de la Washington.
“ANAF a transmis o notificare de plată celor de la Gabriel Resources la sfârşitul lunii martie 2024 şi, ulterior, a solicitat ORC instituirea sechestrului asigurător pe participaţia de 80,69% a societăţii la Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), acţiunile neputând fi vândute sau transferate de către compania minieră cu sediul în judeţul Alba”, mai scrie Ziarul Unirea.
În niciunul dintre cele patru dosare depuse de canadieni pe rolul Tribunalului Alba nu a fost stabilit încă vreun termen de judecată.