Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Gruia-Ivan, a confirmat atacul cibernetic de la Camera Deputaţilor și că au fost extrase date de aproximativ 250 de Gigabytes – o parte documente personale, o parte date referitoare la dispozitivele electronice ale parlamentarilor.
El a adăugat că „site-ul este în responsabilitatea STS şi în responsabilitatea directă a Camerei Deputaţilor”
Surse oficiale au declarat că datele liderului PSD au ajuns pe dark web sau piața neagră virtuală.
Dark Net este o parte a internetului care poate fi accesată doar prin intermediul unor adrese web speciale și care nu este indexată de către motoarele de căutare.
Acest lucru face mai dificil accesul pentru utilizatorii obișnuiți, care nu dispun de abilități tehnice avansate.
Hackerii care ar fi obținut o serie de informații confidențiale ale unor deputați – ar fi trimis pe e-mailul Camerei Deputaților o solicitare de răscumpărare.
Aceștia ar fi cerut 0,8 bitcoin, adică peste 30.000 de euro, pentru a șterge datele.