Opinii

Cornel Nistorescu, despre revoluționarul Ciolacu: Nu cumva este vorba de un șarlatan care se zbate să devină președintele României?

Secvențele cu Marcel Ciolacu în Catedrala Patriarhală  la slujba de Crăciun ne mai arată o dată calitatea personajului. Nu a fost niciodată omul merituos care să ocupe o poziție fruntașă nici în comunitate, nici în profesie, nici la luptă, nici în biserică. Nicăieri! Dar de fiecare dată s-a purtat ca un șmecher.

„Marcel Ciolacu este un hop Mitică. Jonglează și păcălește la greu. Cu promisiuni, cu taxe, cu  vizite și declarații, cu ce nu-ți trece prin cap. Omul se plînge că n-a avut  o mie de euro în buzunar, dar poartă costum de două mii. Se dă modest și trăiește boierește. Își ține ibovnica pe ouă și pe cai de mătase.

Cînd i-au curs  bancnotele de 200 din buzunare ca frunzele din pom a zis că este dator secretarei care i-a cumpărat pastă de dinți și apă de gură.

S-a dus în Israel să-i întîmpine pe românii scăpați din Gaza, s-a dus la Washington să  se gudure la americani, s-a dus la jucătorii naționalei  cînd au învins Elveția și  s-au calificat la Campionatul European, a descins în piață să-i pupe pe țărani și pe cumpărători, s-a înghesuit  cu poporul la economy, ca să se dea sfios și modest.

Omul are o capacitate uluitoare de prefăcătorie și impostură. E genul care surîde, te pupă și pe urmă scoate pistolul și strigă „gura!”.

Arată a cameleon politic cu apucături de șarlatan. Nefericita noastră presă cumpărată  tot cu banii cetățenilor s-a făcut a  nu vedea investigația celor de la  site-ul  Recorder, erou sau impostor.

Investigația  celor de la  Recorder (https://recorder.ro/erou-sau-impostor-ce-am-gasit-in-dosarul-de-revolutionar-al-lui-marcel-ciolacu/) aduce  suficientă lumină în cariera de revoluționar al lui Marcel Ciolacu. Ea a fost și subiectul unei cercetări penale din care Ciolacu a fost făcut scăpat într-un mod  inexplicabil și despre care am și scris noi Cotidianul. Exact cum a apărut la  finalul slujbei din Catedrala Patriarhală pentru a  primi felicitările  Patriarhului, așa a apărut și la conducerea PSD și la așa-zisa revoluție de la Buzău pentru se alege cu tot soiul de foloase.

Ce scriu cei de la Recorder după o cercetare amănunțită?

”Dosarul de revoluționar al lui Marcel Ciolacu confirmă asocierea cu o tagmă de oportuniști gata să pună egal între revoluția de la Buzău și evenimentele de la Timișoara sau de la București. Drept urmare, cer statutul de „Luptător cu Rol Determinant al Revoluției”, o titulatură superioară certificatelor deja primite și o justificare pentru a cere noi recompense din partea statului român”

Nu cumva este vorba de un șarlatan de duzină care se zbate să devină președintele României?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button