Economistul-şef al Băncii Naţionale a României (BNR), Valentin Lazea, avertizează că deficitul bugetar la sfârşitul anului 2023 riscă să depăşească 6% din PIB dacă nu se iau urgent o serie de măsuri şi ar constitui un regres faţă de nivelul de 5,7% din PIB înregistrat în 2022.
În opinia sa, neluarea vreunei măsuri nici în 2023, nici în 2024 va face din România „următorul candidat la o asistenţă din partea FMI şi la o eventuală suspendare a fondurilor din partea Comisiei Europene”.
Iată ce a declarat acesta: „Din cauza numeroaselor scutiri şi exceptări de la plata taxelor şi impozitelor, România are astăzi un sistem fiscal regresiv, în care cei care câştigă mai mult plătesc la buget mai puţin. Eliminarea acestor scutiri şi exceptări ar putea să aducă peste 2 procente din PIB, adică ceea ce este necesar pentru rezolvarea problemei fiscale prezentate în enunţ.
Potrivit acestuia, soluţia o reprezintă, pe termen scurt, revenirea la adevărata cotă unică, „clamată de toţi, dar respectată de prea puţini”.
Economistul-şef al BNR a precizat că România ar trebui să implementeze de la 1 septembrie un pachet fiscal echivalent cu cel puţin 2 procente din PIB pentru a evita „ruşinea de a nu avea deloc consolidare fiscală în acest an”.
Referindu-se la lăcomia mediului de afaceri beneficiar, el a afirmat că aceştia găsesc „nenumărate motive pentru a prelungi regimul preferenţial de care se bucură”.
El consideră că nicio facilitate dată pentru infant industries nu este presupusă să dureze la infinit şi ea trebuie retrasă la un moment dat.
În ceea ce priveşte argumentul: „Dacă ne veţi anula facilităţile fiscale, vom muta firma noastră peste hotare”, oficialul BNR susţine că acesta este „cel mai strigător la cer”, în condiţiile în care impozitarea din toate statele UE – cu excepţia Bulgariei – este mult mai mare decât în România.