România se confruntă astăzi cu o decădere a presei, cauzată de un cumul de factori care i-au diminuat drastic credibilitatea. Sondajul Institutului CURS publicat pe data de 26 martie poziționează presa pe locul 7 în ceea ce privește încrederea cetățenilor, cu un procent de doar 26% încredere.
Invitat în emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, jurnalistul din garda veche a presei, Robert Turcescu, a realizat o radiografie a situației actuale din mass media, începându-și analiza cu o declarație tranșantă:
„Presa nu mai există!”. Un prim argument care să susțină această ipoteză este chiar faptul că redacțiile nu mai există. Astăzi, multe dintre entitățile de presă au câțiva redactori care lucrează de acasă și care probabil lucrează pentru mai multe site-uri.
„Redacția obișnuia să fie un soi de creuzet, un loc în care se întâlnesc idei, unde se dau argumente și contraargumente. Ședințele de sumar nu erau o glumă, ci încercau să surprindă esența din actualitate, pentru că totdeauna existau mai multe evenimente decât putea să cuprindă un ziar. T
ocmai procesul de selecție a lor și toate ciocnirile din redacție transformau corpul profesional al jurnaliștilor într-o breaslă în care exista ideea de performanță, exista selecția elitelor profesionale, exista pălăria pentru cel mai bun subiect în competiție cu cei mai buni de pe piață și, bineînțeles, în timp se formau niște nume care ieșeau în evidență și care reușeau să aibă un cuvânt de spus și erau ascultați de opinia publică. Era și bucuria aia extraordinară de a-ți vedea numele tipărit în ziar, pentru că ziarul tipărit, spre deosebire de toate ziarele electronice de astăzi, avea un număr limitat de articole pe care putea să le cuprindă și trebuiau să fie cele mai bune.
Astăzi, pe un ziar electronic poți publica oricât de multă informație”, a descris Robert Turcescu presa de modă veche care era de fapt esența jurnalismului adevărat și se baza pe meritocrație. Drept dovadă, numele sonore care se afirmă și astăzi în spațiul public au fost formate în acea perioadă.
Una dintre cele mai mari lovituri pe care le-a suferit presa a fost reprezentată de momentul în care Clubul Român de Presă, la vremea respectivă condus de Cristian Tudor Popescu, a fost de acord cu „privatizarea” Rodipet, cel mai mare distribuitor de ziare din România. „Atunci s-a semnat moartea presei scrise”, a punctat Robert Turcescu.
Jurnalistul a explicat că interesele erau mult mai profunde și greu de observat la momentul respectiv. Se pare că omul de afaceri Hassan Awdi avea de gând să se folosească 4-5 ani de Rodipet, urmând ca atunci când compania ar fi intrat pe o pantă alunecoasă, Clubul Român de Presă să fie cel care prelua chioșcurile de ziare. Doar că, la momentul în care Clubul Român de Presă a putut să-și exercite dreptul de preempțiune, totul era făcut deja praf.
Noua generație, proaspăt ieșită de pe băncile Facultății de Jurnalism, nu mai are idealuri atât de înalte și nu mai visează să realizeze reportaje sau anchete de presă. Majoritatea își doresc să prindă un post de prezentator de știri, de meteo sau de sport. Oricum în emisiunile de mare audiență patronii își plasează „oamenii de casă”.
