Știri

Două case au fost la un pas de a fi înghițite de flăcări, în Prahova

Marți seară, pompierii prahoveni au avut o intervenție extrem de dificilă, în comuna Bertea, pentru a stinge un incendiu izbucnit la o locuință din zonă.
În jurul orei 19:02, două echipaje de stingere și unul de prim ajutor au fost solicitate să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu care se manifesta la tavanul dormitorului, pe o suprafață de aproximativ 8 mp. Pompierii prahoveni au localizat și lichidat rapid focarul, astfel locuința a fost salvată. Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza unui coș de fum neprotejat termic față de materiale combustibile.
Din cauza zonei greu accesibile și a imposibilității intrării cu autospeciala de intervenție, salvatorii s-au deplasat pe jos circa un kilometru până la locul intervenției și au reușit să stingă flăcările în timp util.
Pe de altă parte, tot marți seară, pe un bărbat din satul Magula (comuna Tomșani), explozia unei sobe l-ar fi putut costa viața. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Prahova, Raluca Vasiloae, un incendiu violent a izbucnit marți, în jurul 17:58, la o locuință din satul respectiv. Imediat, la locul intervenției au fost mobilizate două autospeciale de stingere. La sosirea echipajelor de pompieri la locul intervenției, incendiul se manifesta într-un dormitor, cuprinzând mai multe obiecte de mobilier, aparatura electronică, materiale textile, pe o suprafață de aproximativ 25 mp. Un bărbat a suferit arsuri de gradul I pe față, însă a refuzat transportul către o unitate spitalicească. Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza aprinderii focului cu substanțe inflamabile, au mai precizat reprezentanții ISU Prahova.

Astfel, pompierii recomandă mare atenție la folosirea în special a sobelor cu lemne, pentru că acestea par să fie tot mai des în centrul incendiilor care au apărut în ultima vreme în casele prahovenilor. În perioada următoare, toată România va fi sub atenționare de temperaturi foarte scăzute, care vor implica utilizarea permanentă a surselor de încălzire din locuințe.

Sursă text: ziarulprahova.ro

Sursă foto: ziarulprahova.ro

Back to top button