OMV Petrom se află într-un conflict deschis cu autorităţile fiscale din România, în urma anunţului companiei că nu va plăti contribuţia de solidaritate, motivând că veniturile din extracţia hidrocarburilor şi rafinare nu depăşesc 75% din cifra de afaceri, condiţie prevăzută atât în regulamentul european, cât şi în Ordonanţa prin care acesta a fost implementat în legislaţia autohtonă.
Surse politice au declarat că acest lucru se datorează și Guvernului Ciucă, care a dat o ordonanță de urgență cu dedicație, având în vedere că mai mulți politicieni au legături strânse cu compania OMV Petrom.
Europarlamentarul Rareș Bogdan recunoaște că funcţionarii din ministerul Finanţelor şi din ministerul Energiei au reuşit performanţa între ghilimele să dea o portiţă de scăpare unor companii, ceea ce i se pare o chestiune foarte gravă.
Corporaţiile de talia OMV sau alte corporaţii cu capital străin caută formule, prin specialişti angajaţi, de a rezolva din punct de vedere fiscal verniturile. Obligaţia statului este de a avea oameni suficient de pregătiţi în aşa fel încât să pună o contrapondere la specialiştii angajaţi de corporaţii şi să oblige aceste corporaţii să plătească impozite corecte în ţara în care produc veniturile.