ÎN anul 1914 vestea morții regelui Carol a întristat poporul român, însă decizii importante urmau să fie luate.
Succesorul la tron al lui Carol a fost viitorul rege Ferdinand, nepotul fratelui său mai mare, căsătorit cu viitoare regină Maria, mamă devotată dar și o regină ce avea să își respecte poporul român, pentru care avea să devină un model de comportament și sacrificiu. Tatăl său și fratele mai mare renunțaseră la dreptul lor regal în favoarea lui Ferdinand.
Cei doi vor fi protagoniștii viitoarei noastre povești, cea în care România într-un termen scurt își va dubla suprafața și numărul de cetățeni, chiar și în condițiile unor mari sacrificii.
Ferdinand Victor Albert Meinrad de Hohenzollern-Sigmaringen, născut în 1865 avea să vină pentru prima dată în România în 1881, pe când avea doar 15 ani. În 1888 devine prințul moștenitor și stă alături de regele Carol , susținându-l, până la moartea acestuia în anul 1914. În 1893 principele Ferdinand avea să se căsătorească cu principesa Maria a Marii Britanii și a Irlandei.
Vestea că regele s-a stins din viață a apăsat greu pe umerii principelui ce avea să facă istorie.
“A murit regele, trăiască regele!”
În scrierile sale Nicolae Iorga avea să îl descrie în puține cuvinte dar foarte bine: “ca tânăr, se poate spune ca însușirea caracteristică a principelui Ferdinand era o extremă modestie amestecată cu o timiditate aproape chinuitoare.
Foarte curtenitor și politicos, se ferea totdeauna de a jigni sentimentele cuiva și ceda terenul chiar când cunoaștea subiectul în discuție mai bine decât cei cu care discuta.
Îi plăcea singurătatea, natura și arta.
Urând orice pompă și ceremonie zadarnică, moștenise totuși de la mama sa o sfioasă mândrie unită cu un respect german pentru legi și forme.
Disciplina cea mai absolută fusese principala linie a educației sale și un simt de datorie care i-a rămas în toata viata, ajutându-i neînduplecat să biruie sentimentele lui personale, neîngăduindu-le vreodată să se pună la mijloc între dânsul și ce trebuia să facă.
Blând, fără egoism, cei ce-l cunoșteau adânc îl iubeau”.
Acum rege, Ferdinand avea un regat în condus într-o perioadă a marilor decizii în mijlocul celui mai crunt război pe care Europa avea să îl cunoască până la acel moment.
Dar regele se pregătise o viață pentru această misiune și , așa cum am văzut mai sus, nu s-a dat în lături de a cunoaște foarte bine mic lume pe care va avea să o conducă.
Alături de el se va afla regina Maria, soția sa devodată poporului român. Împreună au avut șase copii: Carol, Elisabeta, Mărioara, Nicolae, Ileana și Mircea.
Regele Ferdinand avea să depună jurământul a doua zi după moartea lui Carol. Țara trebuia să fie condusă, decizii importante trebuiau să fie luate.
Acesta avea o mare încredere în Brătianu și s-a dovedit că nu a greșit făcând acest lucru. Cei doi erau apropiați și aproape întotdeauna ținea cont de poziția pe care Brătianu o avea pe un anumit subiect.
Regele Ferdinand, deși filogerman datorită originilor sale, avea un ridicat sentiment al datoriei față de poporul român, popor pe care trebuia să îl conducă. Poziția soției sale era una similară ca să nu spunem că de multe ori poziția regelui reprezenta de fapt poziția reginei.
Cuplul regal cunoștea foarte bine situația țării dar și care sunt aspirațiile românilor: trecerea Carpaților, indiferent de ce sacrificii urmau să fie realizate, pentru ca reuși să aducă acasă Transilvania, pământ strămoșesc locuit de poporul român din cele mai vechi timpuri. Gândul lor era și la Bucovina și Basarabia, cel din urmă teritoriu fiind anexat de imperiul țarist cu mai bine de 100 de ani înainte.
Urma o perioadă de pregătire și de intense negocieri diplomatice ce aveau un singur scop: oferirea de garanții României cu privire la drepturile pe care care acestea le pretindea asupra teritoriilor locuite majoritar de către români în imperiul austro-ungar.
