Cristian Păun, profesor universitar la Academia de Studii Economice din București, este sceptic în privința ajutorului pe care România îl poate oferi Ucrainei în procesul de reconstrucție după încheierea războiului cu Rusia. Și nu este vorba de rea-voință, ci de neputință.
„Sigur că noi ne-am dorit să fim o parte mult mai activă, mult mai importantă pentru destinul Ucrainei, dar, din păcate, noi nu suntem un model de bune practici pentru Ucraina, în foarte multe locuri. Noi, totuși, suntem pe locul 66 la corupție în lumea asta. Ne batem cu Ghana. Până și Moldova e peste noi la indicele percepției cu privire la corupție”, a afirmat economistul.
În opinia sa, „noi suntem într-un permanent război cu poporul nostru”, în condițiile în care România a exportat „masiv populație în afara granițelor sale”, „un exod extraordinar de mare de români care fug de această țară”.
„Nu către noi cred că ar trebui Ucraina să se uite, pentru că noi o să avem o expertiză limitată în a reconstrui Ucraina, noi neputând să ne reconstruim propria noastră țară”, a continuat acesta.
El a invocat ca exemplu faptul că, de 15 ani, statul român nu poate construi un „amărât de tunel și să asfalteze 10-15 km de autostradă” pentru a face conexiunea între bucata de autostradă dintre Sibiu și Lugoj și Lugoj – Timișoara.
„Toți cetățenii pe care i-am izgonit din România asta intră în România, când vin de Paște, de Crăciun, și trec prin bucățica aia de autostradă, ocolind prin munte, și noi n-am fost în stare (să facem) un tunel de 2 kilometri, un tunel! Și dumneavoastră sperați ca noi să ne luăm lopata și târnăcopul, să venim să vă ajutăm să reconstruiți Ucraina? Îmi pare rău, dar noi avem mult de reconstruit la noi acasă”, a spus Cristian Păun.
Ucraina, în momentul de față, are nevoie de tunuri care să doboare de pe cer rachetele rusești, dar noi „mai avem niște căști să vă dăm, dacă vreți”, eventual „niște cartușe”, „pentru că nu avem, nici noi, de niciunele, suntem o țară printre cele mai sărace țări din Uniunea Europeană”, a adăugat economistul.
Cristian Păun a notat că Ucraina a reprezentat pentru România „un noroc nesperat”, deoarece a format „un zid” între noi și ruși.
„Dacă nu erați voi, ucrainenii, eram noi, românii, ca zid. Și acuma noi ne bucurăm că sunt foarte ocupați cu voi și ar trebui într-adevăr să vă respectăm măcar pentru treaba aceasta pe care o faceți pentru România, în mod indirect, și nu doar pentru România, și pentru cei de lângă noi, pentru moldovenii de lângă noi, și pentru toate popoarele – atenție, pentru că inspirați, chiar dacă nu vă dați seama, toate popoarele care compun, astăzi, acest amalgam anacronic numit Rusia”, a mai spus el.
Iar aceste popoare „vor prinde curaj” și „vom vedea niște schimbări radicale în ceea ce o să urmeze”, a subliniat acesta.