ActualitateȘtiri

Desființarea Secției Speciale amânată pentru luna martie

Stelian Ion a declarat că este posibil ca în luna martie să fie desfiinţată Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor în Justiţie. Ministrul Justiţiei a adăugat că CSM nu s-a întrunit în acest an, însă va solicita ca la următoarea şedinţă a Consiliului Superior al Magistraturii să fie pus pe ordinea de zi proiectul de lege privind desfiinţarea SIIJ.

„CSM pe acest an nu a apucat să se întrunească. Urmează să se întrunească în perioada următoare. Voi solicita conducerii CSM să pună pe ordinea de zi şi acest proiect, pentru că este binecunoscut proiectul. Nu am făcut decât o mică modificare în sensul eliminării unor articole din varianta iniţială a proiectului, tocmai crea un fel de imunităţi pentru magistraţi. Nu ne dorim exces de nicio parte. Nu ne dorim exces nici în zona protecţiei nejustificate a magistraţilor de răspundere, nu ne dorim exces nici din partea presiunii puse, prin astfel de metode, asupra magistraţilor cu, repet, zeci de dosare disciplinare, plângeri penale şi o Secţie care a fost percepută în cadrul magistaturii negativ, pe bună dreptate, şi nu doar în cadrul magistraturii şi de către organismele internaţionale şi în cadrul MCV, Comisia Europeană care a analizat acest lucru”, a afirmat Stelian Ion, întrebat luni la Digi 24 dacă proiectul de lege privind desfiinţarea SIIJ a primis avizul CSM.

Chestionat când ar putea fi desfiinţată Secţia specială, ministrul Justiţiei a răspuns: „Am fost întrebat de ce nu am dat ordonanţă de urgenţă pentru desfiinţarea Secţiei speciale, pentru că există o urgenţă categoric. Eu cred că cea mai bună variantă este aceea de a se adopta acest proiect de lege prin Parlament, tocmai pentru a nu vulnerabiliza acest proiect, a nu fi contestat pe motiv că nu sunt respectate prevederile Constituţiei”.

„Cred că va trece destul de repede acest proiect. Luna martie mi se pare o lună în care sunt convins că e posibil să fie desfiinţată efectiv această secţie şi dosarele să fie repartizate. Ele nu se vor pierde, anchetele nu vor rămâne nesoluţionate, dar după fiecare materie, în funcţie de competenţa fiecărui organ de Parchet, dosarele vor merge către aceste unităţi de Parchet”, a completat Stelian Ion.

Referitor la pensionarea timpurie a magistraţilor, Stelian Ion a precizat că această discuţie nu este una nouă şi că nu va fi o decizie intempestivă în acest sens.

„Chestiunea aceasta a fost mult discutată, nu este un lucru nou. În orice caz nu va fi o decizie intempestivă. Aşa cum spuneam, discuţiile pe această temă au loc de ani de zile. Ce îmi doresc eu, însă, este ca magistraţii să rămână în magistratură, să îşi dorească să rămână în magistratură şi asta va fi preocuparea mea principală. În momentul în care ai condiţii pentru a desfăşura activitatea, din punct de vedere logistic şi din punct de vedere material, nu are de ce să existe dorinţa asta de a pleca grabnic din magistratură la o vârstă la care poate ai cea mai mare experienţă”, a explicat Ion, întrebat care ar fi vârsta limită şi cum vreţi să faceţi această modificare în ceea ce priveşte vârsta de pensionare a magistraţilor.

Acesta a mai spus că este posibil ca dorinţa de pensionare imediată a magistraţilor să aibă drept cauză presiunile la care aceştia au fost supuşi.

„Magistraţii în ultima perioadă au fost supuşi unor presiuni, eu am văzut din exterior, acum sunt într-o nouă poziţie, dar în anii trecuţi am văzut că unii dintre cei mai curajoşi şi oneşti magistraţi au avut parte de un tratament nu tocmai în regulă şi cred că şi acesta este unul din principalele motive. Când faci tot ce poţi pentru a îţi desfăşura activitatea aşa cum trebuie, pentru a respecta legea şi pentru a îi duce în faţa organelor judiciare, mă refer la procurori, şi după aceea când dai nişte soluţii în conformitate cu propria conştiinţă şi cu legea, dacă ceea ce ţi se oferă în schimb este un val de zeci de plângeri şi de sesizări şi cercetări judiciare, tot felul de dosare mai mult sau mai puţin întemeiate, da în momentul acela te întrebi care mai e rostul tău şi de ce ai vrea să mai continui, dacă ai parte de un asemenea tratament”, a mai declarat ministrul Justiţiei.

El a avut o solicitare către magistraţi şi anume aceea de a rămâne în profesie.

„Eu am o solicitare faţă de magistraţi – aceea de a rămâne în profesie, de a nu uita de ce şi-au dorit să devină magistraţi, pentru că pentru fiecare a fost un început şi au pornit în această profesie mulţi dintre ei, majoritatea cred eu, cu gânduri şi cu speranţe foarte mari că vor face justiţie şi lucrul acesta nu îl pot face dacă pleacă acum din profesie, într-o conjunctură nefavorabilă în ultima perioadă. Ideea de a ţine oamenii cu forţa, printr-o simplă modificare legislativă, nu este eficientă şi nu va avea rezultatul scontat. Noi putem modifica rapid legea în sensul măririi vârstei de pensionare, dar dacă oamenii stau cu forţa şi nu îşi fac profesia cu drag şi cu acea dorinţă de dreptate nu vor da randament. Trebuie să le asigurăm condiţii materiale, trebuie să nu mai stea câte 10 într-un birou sau poate chiar mai mulţi, sunt unii magistraţi care stau mai mulţi în birou, şi să nu existe o presiune din partea politicului asupra lor”, a conchis Stelian Ion. 

Back to top button