La inițiativa Ministerului Agriculturii, Guvernul a adoptat miercuri o Hotărâre privind ”reacordarea recunoaşterii caracterului de utilitate publică a unor amenajări de irigaţii sau a părţilor de amenajări de irigaţii”.
- E vorba de 155 de astfel de amenajări, care au pierdut acest caracter de utilitate publică începând cu anii 90, a explicat pentru prof. dr. Valeriu Tabără, fost ministru al Agriculturii între 1994-1996, în Guvernul Văcăroiu, și 2010-2012, în Guvernul Boc. Tot miercuri, Guvernul a completat o Hotărâre emisă în 2016 – adică în urmă cu 6 ani – care aproba Programul naţional de reabilitare a infrastructurii principale de irigaţii din România, introducând în acest program cele 155 de amenajări dar și o secțiune de 23 de km din Canalul magistral Siret – Bărăgan, proiect aprobat în 1986 de Nicolae Ceaușescu.
Fostul ministru al Agriculturii a precizat că deciziile de retragere a caracterului de utilitate publică a sistemelor de irigații au devenit practică începând cu 1997. Iar ultimul HG cu acest caracter a fost emis în 2013. Profesorul Valeriu Tabără este de acord cu principiul refacerii sistemelor de irigații românești, dar nu așa cum vrea să îl aplice actualul ministru al Agriculturii.
„Din punct de vedere al importanței, irigațiile sunt egale pentru România cu infrastructura de transport. Dar sistemele trebuie schimbate radical, sper să înțeleagă și colegul Daea cât nu e prea târziu”, a spus Valeriu Tabără pentru cursdeguvernare.ro.
„În primul rând discutăm de modul de gestionare a apei – nu poți să pui acum în practică, în actualele condiții climaterice, proiecte gândite pe vremea lui Ceaușescu. De ani de zile le tot spun că lucrurile trebuie schimbate, că nu se mai poate merge pe aceleași tipuri de structuri.
Bine, poți să o faci așa, de formă, dar nu ajungem nicăieri, nu ajutăm agricultura cu nimic”, afirmă Valeriu Tabără, coleg de generație cu Petre Daea.
Istoric
Înainte de 1989, România avea o reţea de irigaţii întinsă pe o suprafaţă de 3,2 milioane de hectare. În prezent, România are un deficit de 2,6 milioane hectare neudate.
În comparaţie cu dimensiunea de 500 de ha, considerată internaţional ca sisteme de irigaţii mari, cele existente în România în 1989 erau considerate, în totalitatea lor, ca sisteme gigant. Din totalul de peste 100 de sisteme de irigaţii, aproape jumătate deserveau suprafețe egale sau mai mari de 50.000 ha.
În toate sistemele, aducţiunea apei se realiza prin canale deschise sau jgheaburi suspendate din beton armat şi amenajări interioare- conducte îngropate sub presiune pe circa 80% din suprafaţa irigată.
Sistemele de irigații au început să se distrugă la scurt timp după 1990. S-a furat tot, de la pompele care trăgeau apa din Dunăre sau din râurile interioare, până la dalele din beton care căptuşeau canalele de irigaţii.
În 2019, o Comisie parlamentară de anchetă estima la 15-16 miliarde euro pierderile din sistemul de îmbunătățiri funciare din România.
Asta în Condițiile în care un raport al Curții de Conturi din 2014 arăta că doar în 4 ani, respectiv perioada 2010-2013, ANIF a avut cheltuieli cu paza sistemelor de irigații de 25 milioane euro.
