Când am ajuns la Curtea de Apel București, pe scările instituției erau câțiva colegi jurnaliști care trăgeau concluzii despre cele întâmplate la proces. L-am sunat și pe Marian “Ceaușescu”, cel care mă mai pune la curent cu se discută în sala de judecată atunci când întârzii, dar și el plecase la un ceai, la o terasă de pe lângă CAB.Când mă pregăteam să plec, oarecum dezumflat, am zărit un personaj ciudat, care se răstea la propriul telefon și gesticula. Avea și un spectator, un om cu barbă și trotinetă, îmbrăcat într-un tricou portocaliu, care se uita la personajul ciudat. Parcă privea o maimuță care a încurcat portocala cu lămâia. Adică, îl privea și cu curiozitate, dar și cu un fel de repulsie.L-am întrebat pe colegul Ionuț de la ziare.com cine e personajul. Mi-a spus că este Mălin Bot. Așa că în minte mi-a încolțit o idee de subiect de presă, scrie în Evenimentul Zilei Dan Ionescu într-un reportaj spumos.
INTEGRAL REPORTAJUL LUI DAN IONESCU:
Ieri am avut parte de o experiență ciudată, dar și de un experiment jurnalistic pe care nu l-am mai făcut până acum. Am ajuns cu întârziere la Curtea de Apel București, cu câteva minute după ce se încheiase ședința de judecată a dosarului Elenei Udrea. Dosarul poreclit de presă “Hidroelectrica”. Am întârziat pentru că am fost la înmormântarea mătușii mele, tanti Luci, de la care nu aș fi lipsit indiferent de ce proces aș fi riscat să-l ratez.
Când am ajuns la Curtea de Apel București, pe scările instituției erau câțiva colegi jurnaliști care trăgeau concluzii despre cele întâmplate la proces. L-am sunat și pe Marian “Ceaușescu”, cel care mă mai pune la curent cu se discută în sala de judecată atunci când întârzii, dar și el plecase la un ceai, la o terasă de pe lângă CAB.
Când mă pregăteam să plec, oarecum dezumflat, am zărit un personaj ciudat, care se răstea la propriul telefon și gesticula. Avea și un spectator, un om cu barbă și trotinetă, îmbrăcat într-un tricou portocaliu, care se uita la personajul ciudat. Parcă privea o maimuță care a încurcat portocala cu lămâia. Adică, îl privea și cu curiozitate, dar și cu un fel de repulsie.
L-am întrebat pe colegul Ionuț de la ziare.com cine e personajul. Mi-a spus că este Mălin Bot. Așa că în minte mi-a încolțit o idee de subiect de presă.
Eu personal nu l-am cunoscut pe Mălin Bot. Pe vremea când el lucra la Evenimentul Zilei, eu mă ocupam de alte chestii, iar când eu am revenit la Evenimentul Zilei, prin 2016, el deja plecase, cu scandal, ca de fiecare dată. După ce scrisese un editorial revoltător împotriva ONG-urilor care protestau în Piața Victoriei. Și a lui George Soros. Se intitula: Şmecherii de ONG fac bani şi proteste. Grosolan scris, recitiți AICI.
Prima mea întâlnire cu Bot
Dar, a existat un episod când am interacționat cu personajul și care mie personal mi-a tras un semnal de alarmă despre felul în care omul, care se autointitulează jurnalist, tratează această meserie. Era prin 2017, atunci când eu am publicat în Evenimentul Zilei un serial despre afacerile fostului soț al Laurei Codruța Koveși, pe atunci șefa DNA.
Am publicat atunci mai multe contracte din care reieșea fără putință de tăgadă că firma lui Eduard “Bebe” Koveși a fost implicată, alături de firme ale unor români și italieni, în neregulile care au dus în final la surparea autostrăzii Sibiu-Orăștie.
Articolele au generat la momentul acela o mare vâltoare în presa de toate curentele. S-au făcut emisiuni la televiziuni pe acest subiect. Ca să nu mai spun că, inclusiv DNA a deschis un dosar penal. Despre dosarul penal de la DNA o să revin pe larg cu altă ocazie, deoarece au trecut 5 ani de la publicarea acelor articole și de la momentul în care procurorii DNA au intrat în posesia documentelor, însă de atunci, de câte ori am întrebat despre stadiul dosarului, răspunsul a fost că se lucrează.
Din câte știu, DNA solicitase o expertiză financiar-contabilă, mai ales că exista suspiciune ca unele dintre firmele implicare să fi ținut contabilitate dublă în acea perioadă. Articolele le găsiți pe evz.ro, iată unul AICI.
Revenind la povestea cu Mălin Bot, în momentul în care a apărut în Evenimentul Zilei primul episod al anchetei jurnalistice, cel în care erau publicate o parte dintre contractele lui Bebe Koveși cu firmele românilor și italienilor care au lucrat la “Autostrada Scufundată”, Mălin Bot s-a prăvălit în studioul televiziunii Realitatea TV, la emisiunea pe care o modera pe atunci Rareș Bogdan.
Mălin Bot are „principii” relaxate dacă este vorba să apară la TV, e obișnuit să căpușeze „moguli”. Că doar d-aia este acuzat de adevărații protestarii că i-a vândut pentru bani mulți…
Încă o minciună cât casa
Lăsând impresia că știe exact ce vorbește, Mălin Bot a spus că eu nu exist, ci sunt un avatar al lui Dan Andronic care se ascunde în spatele unui pseudonim. Pseudonimul eram eu. La un moment dat, alți jurnaliști prezenți în platoul emisiunii, i-au atras atenția că eu sunt chiar eu, sunt viu și sunt jurnalist din 1990, chiar dacă într-o anumită perioadă am avut o pauză în activitatea jurnalistică.
Atunci, mai mincinos decât prima dată, Bot a mimat că a primit un mesaj pe telefon și a anunțat plin de el, că știe el sigur că sunt veriga lipsă din rețeaua Black Cube, că sunt cel care a primit stick-ul de la spionii israelieni care voiau să o compromită pe Laura Codruța Koveși. Ba chiar a cerut ca DIICOT să se ocupe de mine, să mă ancheteze și să îmi ia stick-ul cu informații compromițătoare până ele nu ajung în spațiul public. Festival și artificii erau în platoul emisiunii moderate de Rareș Bogdan.
I-am dat un mesaj lui Rareș și i-am cerut să mă bage în direct prin telefon, ca să-i explic lui Bot cum se face o anchetă jurnalistică și de unde adunasem toate documentele pe care le publicasem sau urma să le public în respectivul serial. Am intrat în direct și am povestit cum am reușit să obțin documentele, cum am făcut ancheta și cât o viza această anchetă jurnalistică pe Laura Codruța Koveși, adică foarte puțin.
Mai târziu am aflat că demersul meu jurnalistic și al EVZ au afectat-o pe șefa de atunci a DNA. Ea a aflat din presă, de la noi, că fostul soț este subiectul unui dosar al instituției pe care o conducea.
Motiv pentru care, mai întâi a vrut să știe ce este în dosar, iar când procurorul de caz a refuzat să îi dea detalii, Codruța Koveși i-a luat dosarul, l-a repartizat unui alt procuror obedient ei, iar în final procurorul de caz a și plecat din DNA. Dar și acesta este un alt subiect.
I-am promis că ne vom revedea
Cu ocazia intervenției în emisiunea lui Rareș Bogdan, i-am mai spus lui Mălin Bot că îi voi demonstra cu prima ocazie când ne vom întâlni că sunt viu, exist și nu sunt avatarul nimănui. Îmi amintesc că a cam înghițit în sec și nici nu a mai vorbit mare lucru până la terminarea emisiunii. De atunci și până joi dimineață, nu am avut ocazia să-l întâlnesc pe Mălin Bot. Nici vreo postare de-a lui nu am văzut-o.
Am înțeles că este o replică palidă a protestatarului Marian “Ceaușescu” Moroșanu, care vine zilnic pe la instanțe și vânează politicieni sau funcționari ai statului corupți ajunși în fața judecătorilor. Live-urile lui “Ceaușescu” sunt celebre, chiar dacă nu sunt de acord întotdeauna cu ce face el. Dar măcar Marian merge în fiecare zi, ca și mine și ca alți ziariști, pe teren, nu își minte publicul, așa cum o face Mălin Bot.
Mai multe miștouri la adresa lui: https://www.youtube.com/channel/UCPRgt7viDAKdlnxccksn3LA/videos
Pentru că Mălin Bot, cu excepția situațiilor în care are un interes direct ca să hăituiască oamenii pe stradă, nu iese pe teren, ci fură texte de la alții și le transformă în materiale proprii pe acolo pe unde mai scrie el. Se laudă că are venituri de mii de euro pe lună penru că are urmăritori și abonați la canalul său de YouTube și că primește donații de la cei care îi apreciază activitatea.
Copiază texte de la alții și le prezintă ca investigații proprii
Nu mă interesează cum își câștigă oamenii existența atâta timp cât nu fură și nu dau în cap la alții, iar munca, oricare ar fi ea, este de apreciat. Dar, în opinia mea, impostura de presă este o faptă la fel de gravă ca înșelătoria sau furtul, atunci când câștigi bani păcălind oamenii că ești jurnalist și că ceea ce scrii îți aparține și este documentat.
Acum am să revin la întâmplarea de azi. Vă spuneam că l-am văzut pe Mălin Bot în timp ce țipa în mijlocul străzii, în față la Curtea de Apel București. După ce și-a încheiat numărul, a plecat spre locul unde își parcase mașina. A luat-o pe latura din stânga a clădirii. Atunci mi-a venit ideea. Ce ar fi să îi fac ce face el altora. Pur și simplu. Așa că am pornit în urmărirea lui.
Când am ajuns în dreptul trotinetistului, care fusese singurul spectator al pseudojurnalistului Bot, acesta încă dădea din cap, pe jumătate amuzat, pe jumătate năuc. Mi-a zis ceva de genul, “băi nene, cât poate ăsta să vorbească și numai prostii spune…”. Cum spuneam, l-am urmărit, nici ascuns nici la vedere, atâta cât să simtă, dacă mă vede, că stau după el. Nu m-a văzut, desigur.
A ajuns la mașină, o Dacia roșie cu numere de Timișoara. Îmi amintesc că l-am văzut dormind în mașina asta pe vremea mitingurilor #rezist , în Piața Victoriei. Acum o avea parcată pe bulevard, la fântâni. După ce l-am văzut urcat în mașină, mi-am propus să devin vizibil. Abia atunci a început circul. M-am apropiat și i-am făcut mai multe poze. La vedere, în așa fel încât să mă vadă. Și m-a văzut. A ieșit din mașină și a început să urle din nou la telefon. Părea că se ceartă cu propriul lui telefon. Se uita la el și zbiera. De fapt intrase în live și voia să demaște “agentul secret” care îl urmărește.
Începe Circul lui Bot
Când a început să țipe isteric la mine ca să îi spun cine sunt și de ce îl urmăresc, l-am întrebat dacă mă cunoaște. Mi-a spus că nu, așa că l-am întrebat de ce a vorbit despre mine într-o emisiune de televiziune dacă nu mă cunoaște. După care i-am arătat legitimația de presă, dar pe cea internațională, nu cea de la EVZ. Atât mi-a trebuit. Omul a făcut mai întâi implozie, după care explozie. S-a dezlănțuit. Adică, cum poate să îl urmărească pe el, un jurnalist.
I-am spus că am vrut să văd și eu, ca să pot informa publicul ziarului nostru, cum trăiește și, mai ales, din ce trăiește un pseudojurnalist. Demersul mi se pare în regulă, mai ales pentru cei care îi donează acestuia bani, crezând că Mălin Bot face bine ceea ce face. Nu, nu face bine, el doar păcălește meseria de jurnalist și își înșeală publicul, care îi mai și finanțează impostura.
Tot circul cu Mălin Bot a durat vreo jumătate de oră, timp în care el s-a ținut după mine pe stradă, urlând în gura mare că sunt un sclav. Când am ajuns în dreptul ușii pe care intră avocații în Curtea de Apel, i-a văzut pe jandarmii ieșiți la fumat. A strigat la ei să mă legitimeze, în timp ce aceștia se amuzau copios. Oamenii ăia mă cunosc de atâta timp de când bat instanțele. Râdeau de Mălin Bot, crezând că m-a confundat cu vreun politician venit la judecată. Bot a început să-i amenințe că nu-și fac treaba. Oamenii ăia chiar nu au înțeles nimic din ce se întâmpla sub ochii lor.
Am înțeles pe pielea mea că trebuie să ai nervi de fier când ai de-a face cu falsul ziarist Mălin Bot. Atacă, înjură, jignește după care trece în defensivă ca și cum el ar fi victima. Recunosc, am avut câteva momente în care mi-aș fi dorit să nu fiu ziarist în timpul activității, ci doar un cetățean hăituit de un derbedeu. Probabil că a simțit și Bot asta, pentru că a scos din poșetuța pe care o purta pe umăr, un spray defensiv. Sincer, nu știu care este regimul acestor instrumente de autoapărare, dar sigur nu ar trebui lăsate la îndemâna oricui.
Adevărata față a lui Mălin Bot: mincinos și labil psihic
În timpul discuției încinse pe care am avut-o cu Mălin Bot, acesta mi-a spus că are o firmă pe care are înregistrată mașina. Asta ar presupune că plătește taxe și impozite. Am verificat pe un portal de specialitate și nu am găsit vreo firmă pe numele lui. Așa că urmează să cer oficial la ANAF să îmi comunice dacă cetățeanul Mălin Bot plătește taxe și impozite pentru banii pe care spune că îi încasează din donații și sponsorizări.
L-am mai întrebat dacă este adevărat ce aflasem despre el, că la începutul carierei fura mâncare din farfuriile de la “împinge tava”. Auzisem discuția la un șpriț de jurnaliști. Până la urmă, nu este nicio rușine. Și eu am făcut asta în liceu, când plecam cu rockeri în Costinești unde stăteam o vară. Bot nici nu a confirmat, nici nu a infirmat, cam ca în comunicatele de presă de la DNA.
L-am mai întrebat și despre „mogulii” care l-au plătit: Dinu Patriciu, Dan Adamescu și alții. Despre combinațiile pe care le avea cu procurorii DNA pe vreme când lucra la EVZ. Am uitat să precizez că și eu îl filmam. Ne filmam reciproc.
Din vorbă în vorbă, l-am dus înapoi la el la mașina lui. V-am spus că s-a ținut după mine în tot acest timp, filmând. Au fost și momente tensionate și chiar am vrut la un moment dat să-l dau pe mâna Poliției, pentru hărțuire ca să pun capăt șaradei. Și-a închis telefonul și mi-a spus că e materialul zilei pentru el, că va face rating cu mine. Adică, își va păcăli încă o dată auditoriul.
De la urlete la lacrimi, în 5 minute
Recunosc, în acel gang, am mai avut o tresărire, însă m-am abținut. Mi-am dat seama că îl doare mai mult ce i s-a întâmplat, avea lacrimi în ochi, era bulversat, amețit pentru că l-am bătut cu armele lui. A văzut pe pielea lui ce înseamnă să se țină cineva scai de tine, să-ți facă poze la mașină și să te întrebe toate prostiile.
Mi-a fost teamă doar de un lucru. Să nu facă cum a făcut la Înalta Curte de Casație și Justiție, la un dosar al lui Liviu Dragnea, când Mălin Bot a început să plângă că a fost bătut de bodyguarzii lui Dragnea, în clădirea instituției. Desigur că nu s-a văzut nimic pe camere. Jurnalistul Andrei Bădin a demonstrat că „bătaia” a fost regizată.
Ca să mă asigur, l-am pus să îmi promită că nu se ia singur la palme după care dă vina pe mine. Serios vorbind, tot timpul, în plimbarea noastră, i-am atras atenția să fie atent pe unde calcă, mai ales atunci când mergea cu spatele, să nu cumva să cadă și să dea vina pe mine că l-am lovit.
În drum spre redacție am încercat să-mi amintesc cine este impostorul Mălin Bot. Și am trecut în revistă câteva dintre isprăvile lui.
Câteva repere profesionale ale lui Mălin Bot
Prima chestie care mi-a venit în minte a fost o declarație a unui fost apropiat și partener de proteste al lui Bot. Sandy Matei îl întreba public la un moment dat pe Mălin Bot dacă este adevărat că primește informațiile de la un general din servicii, socru al fratelui lui. Nici nu știu ce grad de rudenie este între ei, dar ar fi fost interesant ca la acel moment presa să se implice mai mult în aflarea adevărului.
Dintre isprăvile lui Bot îmi mai amintesc despre cum a hărțuit patronii unui restaurant din București pe considerente politice. Vă amintiți desigur circul pe care l-a făcut în față la La Copac pentru că acolo au fost să mănânce două femei, adversare ale USR-ului pe care îl susținea Bot.
Dar nici cu USR nu a rezistat prea mult. Când nu-l mai băga nimeni în seamă, Bot a anunțat că îi reclamă pe cei de la USR pentru discriminare. Ce făcuseră? Mișto de el, că avea o prietenă minoră, luată de pe băncile liceului. Cred că l-au făcut și corupător de minore. Mălin Bot a mințit și atunci. A zis că el are 40 de ani și iubita lui, 20 de ani. Avea 45 de ani, putea să-i fie tată, dar e treaba lor…
O vară lungă…
Îmi mai amintesc și de un moment amuzant, atunci când Mălin Bot a fost stropit cu apă dintr-o sticlă la un miting. De un protestatar anti-PSD, sătul de minciunile lui. Ce mai circ a făcut atunci! În fine, acum că ne-am cunoscut și am interacționat, așa cum i-am promis și lui, lui Mălin Bot, o să mă aplec peste activitatea lui de impostor de presă, mai ales că vara este lungă și instanțele au intrat în vacanță.