Ion Cristoiu, publicist și scriitor, consideră că publicarea discuției telefonice dintre Emmanuel Macron și Vladimir Putin reprezintă o „șmecherie mediatică” lansată de ruși, pentru ca informația să circule. De asemenea, Cristoiu este de părere că Occidentul a făcut o mare greșeală prin implicarea în războiul dintre Rusia și Ucraina, în condițiile în care rușii numesc această ofensivă militară drept „operațiune specială”.
„M. Tucă: Dumneavoastră credeți că dialogul acesta a fost dat publicității de KGB-iști?
Ion Cristoiu: O regulă a unei informații pe care vrei s-o strecori este ca informația să circule. Au zis că ce descoperire, ce scurgere uriașă din discuția aia și toată lumea a fost curioasă. Dar, de fapt, în discuția aia era un moment în care Putin zice: ‘Dar când a venit maidanul, ăia au ars oameni de vii’. Asta este o mare șmecherie mediatică, dai ceva care atrage atenția. Păi altfel nu citea nimeni, nu asculta nimeni. Din punct de vedere al războiului, ei (n.r – rușii) nu întâmplător numesc ‘operațiune specială’. Ei nu sunt în război, de aia nici n-au declarat război, n-au declarat mobilizare. Ei au trimis niște tipi să rezolve ceva.
Din punct de vedere al imaginii în Rusia, nu e vorba de un război. E foarte important pentru ruși, dar nici mondial nu e un război. În cazul de față, nu întâmplător au numit-o ‘operațiune specială’. Adică au zis așa: ‘Noi suntem foarte puternici’. Ce zicea Suleyman Magnificul? Păi zicea așa: ‘Avem un gheaur acolo – că așa ne spunea nouă, la Moldova –care nu plătește tribut’. Păi și ce, se mobiliza tot imperiul? Trimitea o pașa și ne bătea. Așa și dincoace. Eu spun ca imagine, în senul ăsta a zis.
M. Tucă: De ce ne întoarcem la acest discurs? De ce discursul acesta permanent agresiv al Occidentului pentru înarmarea Ucrainei? De ce nu militează pentru pace?
Ion Cristoiu: La ora actuală, noi, pe planetă, nu avem un judecător de pace, pentru că toți sunt implicați.
M. Tucă: Se vorbea despre Israel că ar putea fi.
Ion Cristoiu: Nu, eu vorbesc de o mare putere. Occidentul a făcut o greșeală uriașă. Adică în loc să să se rezume la condamnare, în primă fază, a intrat în război, prin sancțiunile economice care au fost, ei fiind induși în eroare, bănuiesc că de Servicii sau de portari sau cine o fie acolo. ‘Cu sancțiunile astea economice îi terminăm pe ruși, în trei luni i-am terminat’ – deci ei din start au avut impresia că trebuie să ne implicăm în acest război ca să fim victorioși. Este foarte greu să dai înapoi acum. De ce a fost o greșeală? Pe de-o parte, că nu îți dă posibilitate să dai înapoi.
Adică dacă măcar Franța sau Germania spunea: ‘Noi ne vârâm, noi sigur condamnăm, dar noi vrem pace’. A doua și cea mai mare greșeală este faptul că nu-i cunosc pe ruși, ei toți judecă. Și atunci, în campania din Rusia, este clar că nu are cum să fie împotriva lui Putin poporul rus, pentru că i s-a prezentat: ‘Noi ne batem cu Ucraina, dar, de fapt, nu ne batem cu Ucraina, ne batem cu tot Occidentul”.
Maestrul a luat-o pe aratura. Greseste.
Toate datele arata ca Ferderatia Rusa a facut o gresala fatala, care, daca Occidentul este ferm si unit, ar putea duce la distrugerea ei.