ActualitateRecomandarea redacției

CEZ, compania din energie care distruge mediul de afaceri românesc

În data de 30.12.2021, Distribuție Energie Oltenia emitea o adresă către societățile comerciale prin care le aducea la cunoștință faptul că va înceta contractul de furnizare prin ajungere la termen în temeiul dispozițiilor art. 23 din Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei nr. 242/2020, în termen de 3 zile lucrătoare de la data adresei, Distribuție Energie Oltenia S.A. procedând la deconectarea locului de consum, relatează Anchetatorii.ro.

Art. 23 din Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei nr. 242/2020 prevede următoarele:

În cazul locurilor de consum pentru care încetează contractul de furnizare încheiat cu FA și:

a) pentru care nu s-a încheiat un contract de furnizare cu un FC sau cu un FUI cu intrare în vigoare de la data încetării contractului cu FA;

b) nu a fost transmisă de către clientul final o solicitare de încheiere a unui contract de furnizare a energiei electrice cu un FUI de la data încetării contractului cu FA sau data de la care se solicită încheierea contractului cu FUI este ulterioară datei încetării contractului de furnizare cu FA;

c) nu a fost transmisă de către ANRE o dispoziție de conformare, OR întreprinde măsurile necesare în vederea întreruperii alimentării cu energie electrică la locul de consum de la data încetării contractului cu FA până la data la care locul de consum se preia de către FUI sau se încheie un contract cu un FC sau cu un FUI.

Acest articol se referă la faptul că cei care nu au contract valabil au obligația de a încheia un nou contract. Cu toate acestea, în data de 30.12.2021 CEZ a emis abuziv adrese de deconectare.

Având în vedere că formularea folosită a fost ”deconectare” și că presiunea CEZ avea loc pe 31 ianuarie, societățile comerciale s-au speriat că nu își vor mai putea desfășura activitatea și au acceptat noile contracte de furnizare a energiei electrice, deși unele dintre ele aveau un contract valabil pentru următorii ani, iar în urma acestor demersuri, facturile consumatorilor au crescut cu până 600%.

Mai mult, la numerele de telefon de la registratura ANRE (Autoritatea Națională de Reglementare a Energiei) 021 327 8174/ 021 327 8100 nu răspunde nimeni.

În ultima perioadă, s-a constatat o problemă gravă a facturilor care au explodat la gaze și electricitate, consumatorii fiind nevoiți să achite sume colosale după liberalizarea pieței.

Soluția pe care au găsit-o autoritățile a fost aceea de a acorda ajutoare pentru sezonul rece românilor cu venituri mici, ceilalți fiind sfătuiți să consume mai puțin sau deloc pentru a evita facturile mărite, George Niculescu, secretar de stat în Ministerul Energiei, declarând că „cel mai ieftin megawatt de energie este cel pe care nu-l consumăm”.

Deocamdată, piața concurențială a adus doar scumpiri, atât ca urmare a unei liberalizări prost făcute, cât și după creșterea prețurilor energiei și a gazelor pe bursă, spun experții, cu toate acestea cei mai păgubiți sunt consumatorii casnici și mediul de afaceri românesc, cel străin asigurându-și consumul de energie electrică direct de la producători, iar cel românesc a fost abandonat de statul român și așa-zisele autorități precum ANRE.

O nouă problemă la facturarea în avans: CEZ Oltenia a emis facturi cu TVA de 24% în loc de 20%

În facturile trimise clienţilor în noiembrie anul trecut, CEZ a inclus, pe lângă consumul regularizat din perioada care a trecut şi estimările de consum pentru decembrie şi ianuarie 2016, iar clienţii care au plătit în avans curentul pentru luna ianuarie au fost taxaţi cu TVA de 24%, deşi taxa a scăzut la 20% de la 1 ianuarie. Compania spune însă că a procedat legal şi că sumele plătite în plus de clienţi vor fi recuperate de aceştia în momentul în care se va plăti consumul aferent lunii ianuarie.

ANRE a sancţionat CEZ Vânzare cu o amendă de 200.000 de lei pentru facturile emise la gaze naturale şi cu o amendă de 10.000 de lei pentru cele emise la energie electrică.

O altă acţiune de control la CEZ Vânzare a fost cea în domeniul gazelor naturale în care ANRE a verificat respectarea oligațiilor de returnare către clientului final, în termen de 5 zile calendaristice de la data emiterii facturii cu decontul final, a sumei datorate, în situaţia în care decontul final de lichidare conţine un sold negativ.

În urma finalizării acestei acţiuni de control, s-au constatat încălcări ale obligaţiei legale verificate, în sensul depăşirii termenului legal, societatea CEZ Vânzare fiind sancţionată cu amendă contravenţională în valoare de 240.000 lei.

ANRE a mai dispus societăţii ca, în termen de 45 de zile de la data comunicării procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, să restituie clienţilor finali din portofoliu, sumele de bani facturate şi încasate în mod nejustificat.

După cum putem observa, această companie a primit mai multe sancțiuni din partea ANRE (Autoritatea Națională de Reglementare a Energiei) și, cu toate acestea, autoritățile românești nu și-au pus problema că CEZ ar putea în mod voit să distrugă mediul de afaceri românesc.

Toate companiile românești care au primit aviz de deconectare din partea CEZ cu câteva zile înainte de sfârșitul anului 2021 pot depune o sesizare la adresa de email [email protected]

Back to top button