Prim-ministrul Nicolae Ciucă a avut o întrevedere cu delegaţia senatorilor SUA condusă de liderul minorităţii republicane din Senat, Kevin Mc Carthy, cu care a discutat despre situaţia generată de agresiunea militară din Ucraina, gestionarea fluxului de refugiaţi în contextul crizei umanitare, precum şi efectele asupra regiunii.
În cadrul întâlnirii, premierul a subliniat importanţa colaborării bilaterale pentru construirea grupurilor 3 şi 4 ale Centralei Nucleare de la Cernavodă şi transferul tehnologic de SMR-reactoare mici modulare.
Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a menţionat că România a oferit sprijin cetăţenilor ucraineni refugiaţi în ţara noastră, precum şi autorităţilor ucrainene, prin implicarea şi coordonarea eforturilor societăţii cu cele ale instituţiilor statului.
Guvernul a pregătit a două etapă de răspuns la criza refugiaţilor, respectiv integrarea lor socială, prin asigurarea dreptului la muncă cetăţenilor ucraineni care rămân în România şi a dreptului la educaţie pentru copiii şi tinerii din Ucraina.
De asemenea, premierul a prezentat perspectivele Guvernului şi importanţa creşterii prezenţei americane în Estul Europei şi în România pentru întărirea posturii de apărare şi descurajare în ţara noastră, în perspectiva Summit-ului NATO de la Madrid.
Potrivit Guvernului, ”tema legată de resursele energetice actuale, precum şi de perspectiva asigurării independenţei energetice a României a fost abordată în cadrul discuţiei”.
”În acest context, premierul a subliniat importanţa colaborării bilaterale pentru construirea grupurilor 3 şi 4 ale Centralei Nucleare de la Cernavodă şi transferul tehnologic de SMR-reactoare mici modulare”, a transmis premierul.
Reprezentanţii Senatului SUA au mulţumit României pentru modul exemplar în care a reuşit să se mobilizeze pentru a gestiona fluxurile de refugiaţi – la nivel instituţional, al societăţii civile şi al cetăţenilor.
Şeful delegaţiei americane, senatorul Kevin Mc Carthy, a dat asigurări că revine la Washington pregătit pentru a susţine sprijinul american urgent pentru România la toate nivelurile solicitate: transferul tehnologic american la nivelul SMR-urilor, soluţia de finanţare pentru reactoarele nucleare de la Cernavodă şi celelalte programe, care iau în considerare cunoaşterea în domeniul nuclear şi existenţa forţei de muncă specializată, dar şi perspectiva dezvoltării tehnologiei şi utilizării la nivelul întregii Europe.
De asemenea, vor fi adăugate elementele de sprijin pentru întărirea flancului Estic, livrările la timp de echipamente şi aprobarea transferurilor tehnologice în materie care vor fi solicitate de către partea română.