Premierul Nicolae Ciucă, vehiculat de liberali ca fiind viitorul președinte al PNL, a declarat duminică, la Parlament, că nu vede niciun motiv pentru care Florin Cîțu să plece și din funcția de președinte al Senatului, după ce a demisionat de la șefia partidului.
„În acest moment, nediscutându-se alte demersuri și având în vedere tot ceea ce s-a petrecut la nivelul PNL, nu văd de ce ar trebui să plece din această funcție”, a spus Ciucă, întrebat dacă Florin Cîțu ar trebui să demisioneze și de la șefia Senatului.
Surse din partid au explicat că renunțarea la șefia PNL „fără luptă și scandal” i-a asigurat lui Florin Cîțu continuarea exercitării funcției de președinte al Senatului. Cîțu a demisionat sâmbătă de la șefia partidului, la 6 luni după ce a fost ales în fruntea PNL.
Congresul pentru alegerea unui nou președinte PNL va avea loc pe 10 aprilie.