PSD, PNL și USR sunt partidele care formează actualul sistem politic corupt antiromânesc. Până acum vreo 3 ani PSD a condus România, apoi a venit PNL care a condus sprijinit din spate de USR și PSD până la alegerile din 6 decembrie 2020. După aceste alegeri PNL și USR au făcut alianță pe față până prin noiembrie 2021, atunci când PSD a venit la guvernare făcând alianță cu PNL. În toate aceste combinații posibile UDMR a fost parte a problemei, nu a soluției. Ar mai urma să apară USR cu PSD și apoi toate împreună și combinațiile nefaste se consumă total.
AUR refuză să se alieze cu aceste partide deoarece le consideră vinovate pentru catastrofa în care a ajuns România și pentru că în realitate acționează precum niște grupuri infracționale organizate în partide politice și nu ca reprezentanți ai poporului român.
Voi reveni însă la titlu ca să explic în clar românilor ce s-a întâmplat în ultimii doi ani. PNL, PSD și USR, sprijiniți de UDMR au decis să printeze bani ca să poată plăti pensiile speciale, asta deși volumul producției naționale nu a crescut. Atunci când producția nu crește nu există nici un motiv să bagi pe piață bani suplimentari deoarece ei vor genera inflație, respectiv la crește prețul.
Vă vom explica simplu ce înseamnă acoperirea banilor existenți într-o economie prin bunurile produse. Prin reducere la absurd vom presupune că pe piață există doar 10 pâini și absolut nimic altceva. La acel moment statul român are emiși doar 10 lei. Cum avem 10 lei și doar 10 pâini, cu 10 lei poți cumpăra doar 10 pâini. Atunci când există creștere economică se produc suplimentar 20 de pâini. În mod normal statul ar trebui să emită alți 10 lei care să reflecte valoarea celor 10 pâini noi. În total pe piață vom avea 20 de pâini și 20 de lei, deci prețul pe pâine se menține constant.
Dar ce s-a întâmplat în România: economia țării s-a contractat ca urmare a restricțiilor ce au apărut. În loc să mai avem 10 pâini în economie datorită conctracției au rămas doar 5 pâini. În loc să mai retragă de pe piață ceva bani, statul a vrut să plătească fraudulos pensiile speciale și salariile politicienilor români și așa s-a ajuns să se mai printeze 10 lei. Deci la acest moment masa monetară a crescut de la 10 lei la 20 de lei, dar numărul de pâini a scăzut de la 10 lei până la 5 lei. Ce se întâmplă atunci: prețul unei pâini va costa 4 lei, deoarece cu acești bani mulți nu poți lua decât 5 pâini și atunci toată lumea e dispusă să dea mai mult căci altfel vorbim doar de hârtie.
Cam asta a făcut statul român în anul 2020 și în anul 2021. Economia a fost pusă pe butuci însă ei în loc să reducă masa monetară au printat bani ca să ofere salarii la pensiile speciale și sinecurile politice. Acești bani nu aveau acoperire în bunuri realizate de economie și doar au crescut masa monetară generând scumpuri în lanț.
Prețurile de astăzi sunt vina exclusivă a PNL, USR, PSD și UDMR. Finanțiștii de la aceste partide politice știau că nu trebuie să emită bani ci să găsească soluții să genereze bunuri. Acțiunea lor a fost tocmai inversă limitând activitatea economică. Acțiunea desfășurată reprezintă un act premeditat, un act de rea voință care să ducă la prăbușirea monedei naționale.