Știrea Zilei

Oamenii lui Raed Arafat au girat o fraudă de 2,5 milioane dolari – Lipsesc 400 de ventilatoare mecanice

Patru milioane de euro au fost pierduți pe mâna secretarului de stat: s-au plătit în avans echipamente nelivrate. În ecuație mai sunt, de asemenea, două firme: una din Coreea de Sud și una din Elveția. Curtea de Conturi a făcut verificări la ONAC și IGSU, care au făcut achiziții.

Curtea de Conturi a României (CCR) îi acuză pe oamenii secretarului de stat Raed Arafat de abuz în serviciu pentru că au girat o fraudă de 2,5 milioane dolari.

Banii au fost plătiți unei firme din Coreea de Sud care și-a luat angajamentul că va livra 400 de ventilatoare mecanice. Marfa nu a mai ajuns, iar dosarul a fost trimis de CCR la DNA.

Principalii vinovați arătați cu degetul de Curtea de Conturi sunt: Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne și șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Cornelia Nagy, șefa Oficiului Național pentru Achiziții Centralizate, și generalul Paul Iamandi, șeful Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

Dar aceasta nu este singura afacere controversată aprobată de Raed Arafat. O altă firmă înregistrată în Elveția a dispărut cu aproape două milioane de euro, bani publici plătiți pentru livrarea a 250 de ventilatoare mecanice. Nici de această dată România nu a primit ventilatoarele plătite în avans.
ONAC, subordonat lui Arafat

Secretarul de stat Raed Arafat controlează toate achizițiile publice pentru echipamente medicale făcute de Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate. El solicită ce și cât să se cumpere, ONAC face documentația pentru contractele cadru, apoi contractele subsecvente sunt semnate de Departamentul pentru Situații de Urgență iar Inspectoratul General pentru Situații de Urgență plătește comanda lui Arafat.

Jaful în stil elvețian a fost descris de inspectorii Curții de Conturi: „autoritatea contractantă a recurs la exercițiul coercitiv al puterii judecătorești în vederea recuperării avansului plătit și al prejudiciului suferit având în vedere că furnizorul nu a mai răspuns solicitărilor pe nicio cale (e-mail, telefon, fax)

Back to top button