Distribuie acest articol!
Pripășit prin PNL după ce-și dăduse măsura competenței în băncile pe unde lucrase și de unde zburase cu un șut în fund (care e un pas înainte, se știe), dar și pe cea a patriotismului prin atacul speculativ la leu, Florin Cîțu a fost multă vreme considerat copilul-minune al finanțelor românești. În această calitate l-a remarcat și Ludovic Orban care, mărinimos, l-a primit în partid, cum primești în casă un mâț rebegit de frig. Dar uite că între timp mâțul Cîțu s-a făcut ditamai leul și, cu ajutorul lui Tiger Woods de Cotroceni (îl știți, ăla cu golful), s-a încoronat un fel de rege al junglei capitalismului de cumetrie din România. Nici musca nu mai bâzâie la Palatul Victoria dacă nu e o muscă galbenă (culoarea PNL) și dacă n-a cotizat măcar niște mușiță pentru partid.
De mentalitatea de finanțist din mediul privat, de odinioară, a lui Cîțu, s-a ales praful. Nu știu ce i-or fi dat ăia să bea la Palatul Victoria, dar de când e premier s-a transformat într-un zbir. Taie tot ce prinde și dă afară pe cine vrea mușchii lui fesieri, indiferent cât este de competent. Cîțu a devenit politrucul perfect: nu contează cât e de bun pe funcție un om – dacă nu e membru PNL, zboară. După cum și reciproca e valabilă: nu contează cât e de băbălan un altul – dacă e membru PNL, e uns în cele mai înalte posturi. Și tocmai când credeam că la vârful PNL s-a înțeles ceva din scandalul cu angajările de chelnerițe la Apele Române, iacă vine Cîțu să mă contrazică, dovedind că e mai nătâng chiar și decât ultimul Bourbon (atenție, domnu premier, nu mă refer la coniac, ci la regele Franței!): n-a uitat nimic, dar nici n-a învățat nimic. Ca să se răzbune pe USRPLUS, după ce le-a dat afară miniștrii și secretarii de stat, ieri l-a alungat și pe șeful Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu. În câteva luni, omul ăsta făcuse cât nu reușiseră – sau, mai curând, nu doriseră – să facă alți șefi, în trei decenii. Simțeam și noi că e aerul mai curat, simțeau și samsarii de deșeuri toxice că a înțărcat bălana, pentru că Berceanu era mereu pe teren, nu avea partipriuri politice și puteau să sune ei și la NASA, și la Putin, că omul tot îi amenda.
Că premierul Cîțu a dat afară un om competent e un lucru grav. Dar și mai grav e că a pus în locul lui un june pe care nu-l recomandă pentru această funcție nici vocea, nici talentul, ci familia: Alexandru Lucian Vasile, noul șef al Gărzii de Mediu, este liderul filialei Călărași a Tineretului Național Liberal și băiatul tăticului său, Aurel Vasile, primar încă din 2012 al comunei călăreșene Jegălia. Până să fie proptit, pe linie de Partid, mai întâi în funcția de adjunct al lui Berceanu, iar acum șef plin la Mediu, junele a avut o „bogată” experiență profesională, fiind angajat doar la firma SC COSLO ZINCA SRL, unde patron este, da, ați ghicit, chiar tăticul lui, primarul. Bine, dacă este să ne uităm în CV-ul lui, vedem că pare angajatul perfect – are „rezistență la lucrul sub presiune și abilități multitasking”, dar și „abilitatea de a iniția și a întreține relații cu ceilalți, de a crea și menține un climat de muncă nonconflictual”. Păi acuma zici, bă-băiatule, neconflictualule? Dacă ieșeai și tălică mai devreme la înaintare, poate îi împăcai pe Cîțu și Orban și nu mai izbucnea ditamai scandalul în PNL, ca într-o cârciumă de cartier.
Dacă ar fi mai fi avut un dram de înțelepciune în creierul îmbibat de grade, premierul Wow ar fi dat șah-mat USRPLUS, păstrându-l pe Octavian Berceanu în funcție, tocmai pentru a arăta că apreciază oamenii competenți și puțin îi pasă de la ce partid provin. Dar, orgolios și răzbunător, Cîțu a dovedit ieri că este nu doar o catastrofă de premier, ci și o jegălie – ca să fim în ton cu locul de baștină al noului șef al Gărzii – de om, cu caracter josnic. A dat afară fără nicio remușcare o persoană pricepută, doar ca să pună în locul ei un tinerel care probabil se miră și el ce caută acolo și care nu știu dacă o să mai îndrăznească – sau dacă o să fie lăsat! – să fie la fel de intransigent ca Berceanu. Probabil că la ora asta mafia deșeurilor jubilează: a scăpat de omul care i-a făcut zile fripte timp de patru luni. Să vedeți de acum poluare peste România, să simțiți de acum duhoare de cauciuc și plastic ars, să vă uitați cu atenție și îngrijorare la norii toxici care se vor ridica deasupra României, doar-doar or acoperi jegul și mizeriile peneliste. Și norii ăștia toxici ne vor intra nouă în plămâni, în vreme ce șmecherilor din mafie le vor intra în buzunare bani frumoși, din care o parte se vor scurge, cu siguranță, și către mărimile peneliste, că doar trebuie să mănânce ceva și gura Partidului, nu?
Distribuie acest articol!