Pandemia de coronavirus generează îngrijorări fireşti în întreaga societate. Medicii vorbesc despre limitele sistemului de sănătate, elevii se plâng de neajunsurile unui sistem educaţional care nu este adaptat pentru online, bătrânii şi bolnavii cronici fac eforturi extraordinare să se protejeze de virus, iar mediul de afaceri încearcă din răsputeri să se adapteze contextului şi se pregăteşte pentru o contracţie economică majoră.
”În schimb, clasa politică, în vasta ei majoritate, are o singură mare dilemă: când vor avea loc viitoarele alegeri parlamentare! Politicieni de stânga, de dreapta sau cu doctrine incerte, din Opoziție ori de la Putere, se luptă frenetic încercând să găsească cel mai bun culoar care să le asigure un loc în noul Parlament.
Nici nu s-au încheiat bine cele mai contestate alegeri locale din ultimii 30 de ani, că febra electorală a cuprins iar dezbaterea publică. Din păcate, continuând în acest ritm, clasa politică se va rupe cu totul de realitățile țării pe care ar trebui să o conducă!
Evident, alegerile pentru Legislativ sunt esențiale în orice sistem democratic. Și, pentru binele acestei națiuni, desprins de orice calcule și simpatii personale, cred că e necesar ca noul Parlament să fie ales cât mai curând pentru a scăpa de instabilitate și strategii electorale!
Aşa cum profesorul Dan Voiculescu a avertizat încă de acum două, luni anul electoral este unul care atrage mereu după sine un blestem. De obicei se distruge în câteva luni ce s-a construit în câţiva ani.
Indiferent când vor fi organizate alegerile parlamentare, consider că, în actualul context, întreaga clasă politică ar trebui să-și aloce cel puțin 90% din timp și resurse pentru a rezolva criza sanitară și economică, păstrându-și cel mult 10% pentru disputele electorale. În plină Pandemie, un politician responsabil face campanie electorală cel mult o zi din zece, nu invers!
România are nevoie de lideri onești, de instituții credibile și eficiente, de transparență decizională și de eliminarea tuturor formelor de abuz!”, a scris Dan Voiculescu pe blogul său.
În cazul multor state, ameninţarea coronaviruslui a dus la anularea conflictelor inutile, a generat solidaritate şi a mobilizat resursele sociale, economice şi politice, către rezolvarea obiectivelor majore.