Prefectul Capitalei Alin Stoica, a venit cu un plan care încearcă să limiteze aglomerația oamenilor din cauza magazinelor închise după ora 18:00. Acest plan constă într-un singur lucru, oamenii vor aștepta afară, lângă magazin.
Alin Stoica prezintă noile reguli de acces în magazine:
- Afişarea la intrarea în magazin, la loc vizibil, a unui afiş în care să fie menţionat numărul maxim de clienţi care pot fi prezenţi simultan în acel magazin. Afişul trebuie să fie cel puţin de mărime A4 şi caracterele să fie suficient de mari pentru a fi vizibile de la distanţă.
- Modul de clacul pentru numărul maxim de clienţi va fi făcut prin raportare la cota de max 7m.p.-client pentru magazinele mari, de tip mall, supermarket, hypermarket sau prin raportare la obligaţia asigurării distanţării de 2m între clienţi pentru magazinele mici şi mijlocii.
- Fiecare magazin va trebui să dispună măsurile necesare pentru a evita aglomerarea. Măsurile dispuse sunt la alegerea fiecărui operator economic, acesta putând să evalueze concret situația și să decidă. Printre măsurile sugerate sunt: (i) limitarea numărului de coșuri sau cărucioare disponibile la numărul maxim de clienți care pot fi simultan în magazin, (ii) asigurarea contorizării electronice sau (iii) asigurarea contorizării mecanice sau orice alt mijloc pe care operatorul economic îl consideră eficient și potrivit situației proprii.
- La atingerea limitei de clienţi, operatorul va opri accesul clienţilor în magazin, urmând a permite accesul pe măsura eliberării capacităţii.