Despre ce au vorbit liderul PDM și ambasadorul României la Chișinău

Pavel Filip, liderul Partidului Democrat, a anunțat că a avut o întrevedere cu Daniel Ioniţă, ambasadorul României la Chișinău, în cadrul căreia s-a vorbit despre rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale, dar și despre evoluțiile post-electorale din Republica Moldova. 

Oamenii așteaptă de la noi rezultate concrete și o viață mai bună. Și asta trebuie să le oferim. Relația cu România rămâne una de suflet pentru țara noastră, care este recunoscătoare pentru tot sprijinul oferit până acum„, a scris Pavel Filip pe Facebook.

Amintim că pe 1 noiembrie în R. Moldova s-a desfășurat primul tur al alegerilor prezidențiale. Astfel, în urma rezultatelor obținute, candidatul pro-european Maia Sandu și actualul președinte rusofil Igor Dodon se vor duela în al doilea tur de scrutin, care va avea loc pe 15 noiembrie.

 » sursa: www.infoPrut.RO