Demitere cu aprecieri: Chicu l-a anunțat pe Furtună că e dat afară, dar i-a mulțumit pentru „profesionalism”

Nicolae Furtună, directorul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică și-a anunțat demisia astăzi, după ce a fost convocat într-o ședință de premierul Ion Chicu. 

Potrivit unui comunicat de presă, în cadrul ședinței, Nicolae Furtună a raportat starea de lucruri din cadrul ANSP și a vorbit despre evoluția situației epidemiologice în Republica Moldova, despre stocul de echipament disponibil și capacitățile sistemului medical de a face față pandemiei.

În context, premierul de la Chișinău, a apreciat profesionalismul lui Furtună și i-a mulțumit pentru muncă și efortul depus în calitatea sa de manager al ANSP într-o perioadă extrem de dificilă pe plan național și global.

Totodată, Ion Chicu și-a exprimat regretul profund pentru declarațiile lansate recent în spațiul public de către ex-conducătorul ANSP.

În perioada următoare interimatul funcției de Director al ANSP va fi asigurat de către Vasile Guștiuc.

Amintim că, Nicolae Furtună a demisionat din funcția de șef al ANSP, după ce a declarat în cadrul unei emisiuni că „în toată lumea COVID-ul a luat viața celor care și așa erau o povară pentru ei și pentru cei din jur”.

 » sursa: www.infoPrut.RO