CURIERUL ROMÂNESC

-Doina, ce te face să fii atât de revoltată împotriva celor ce au fost și sunt la guvernare în România ?

Nu există nimic mai degradant și mai dureros pentru o nație, un popor, decât să își privească bătrânii și copiii cum se zbat în foamete, sărăcie și boală. Nu există nimic mai degradant pentru o nație decât să nu fie capabilă să ia măsurile corecte care să salveze copiii bolnavi oncologic din ghearele morții. Nu există nimic mai degradat pentru un popor decât să se uite  neputincios cum o clasă politică, asociată cu o haită de hiene, îi distruge, îi vinde și îi amanetează țara. Nu e nimic mai degradant decât să privești nepăsător cum  hienele  vând și amanetează viitorul copiilor țării, cimitirele unde avem îngropați părinții, bunicii și străbunicii. Nu e nimic mai degradant decât să te declari neputincios în fața analfabetismului, hoției și șacalismului din politică fără să iei măsuri, fără să faci minimul efort să le înlături. Nu e nimic mai degradant decât să te declari învins,  fără să lupți, de nemernicii care îți batjocoresc trecutul, prezentul și care îți neagă dreptul la viitor.

       -Şi crezi că această degradare de care vorbeşti este atât de prezentă în viaţa noastră ? Societatea noastră este atât de viciată ?

Trăim o rușine de nedescris, rușine îngenunchiată-n fața corupției, a degradării, a curvăsăriei politice, a nepotismului politic și a unor trădători  vopsiți în culorile patriotismului fățarnic.  Trăim povara rușinii privindu-ne părinții și bunicii suferinzi de foame și fără medicamente, trăim privindu-i cum plătesc dări la statul pe care chiar ei l-au construit, îi privim cum renunță la bucata de pâine ca să își poată cumpăra medicamentele ce îi țin în viață. Trăim privindu-ne copiii cum ne copiază nesiguranța, dezechilibrul și teama, cum de mici, întrebați fiind ce vor să facă atunci când vor crește, răspund sec dar sigur : ”vreau să plec în Occident să îmi asigur viitorul…”.  România noastră este o tară nesigură, lipsită de echilibru, de economie, de agricultură, de industrie, de sisteme de sanătate si învățământ,  de viitor…Poporul care nu știe să aibă grijă de copiii și bătrânii lui, este un popor pierdut. Ei sunt trecutul și viitorul nostru, ei ne definesc, fără ei nu avem perenitate pentru că aceasta există doar prin ei.

      -Cum vezi șansa românilor de a-și reveni din punct de vedere spiritual și moral ?

Ceva ani în urmă, inainte ca tatăl meu să moară mi-a spus doar atât în timp ce era internat pentru ultima dată in spital ” privește în trecut și vei avea puterea să crezi în viitor.  Exemplul bătrânilor poate fi piatra de temelie pentru viitorul copiilor voștri”. Ori de câte ori îmi amintesc aceste povețe ale lui mă uit în jurul meu și mă înfurii. Nu pe clasa politică, nu pe cei care au vândut sau au cumpărat țărișoara noastră, ci pe mine.  Pentru că le-am permis, pentru că i-am ignorat, pentru că m-am lăsat înșelată, vândută și amanetată. Pentru că nu am luat inițiativă și pentru că lipsa mea de interes și a celor mulți asemănători mie,  a făcut să sufere cei care acum mor de foame și fără medicamente. Atunci când George Simion si Cosmin Iosub erau în Valea Uzului, fugăriți și bătuți de extremiștii unguri care acoperiseră cu saci negri de plastic  toate crucile soldatilor morți în război ca noi să avem această țară, am turbat.  Acolo, în acele morminte, era trecutul nostru iar ca să apere dovada existenței noastre pe acest pământ erau doar doi oameni. Trebuia să fim toți, dar majoritatea eram în spatele monitoarelor, acasă, la cald, comentând pro sau contra inițiativei lor de a lua taurul ungur de coarne.

      -Oamenii sunt comozi, nu sunt ușor de scos din bula lor de confort de acasă. Crezi în forța mobilizării maselor pentru a-și apăra drepturile, ca în decembrie 1989 ?

La fel ca atunci trebuie să fim și în piețe, la proteste. Toți!  Să ne apărăm mormintele bunicilor și străbunicilor ce nu au fost încă distruse sau vândute, să recuperăm pâinea și liniștea părinților și bunicilor care acum suferă în tăcere cu ochii triști și înlăcrimați, să băgăm ( la figurat ) mâna în grumazul criminalilor care au furat citostaticele tuturor copiilor care au murit și care vor muri abandonați de un stat criminal ce mai are bani doar pentru întreținerea clasei politice și a acoliților ei.

    -Ce îndemn ai pentru români, în această perioadă dificilă ?

Să elimine odată și pentru totdeauna hoția și corupția, analfabetismul și nepotismul, curvăsăreala și toată mizeria din guvern, din parlament și din întreaga clasă politică  ! Mergeți în piețe și protestați pentru pădurile care vă vor ajuta nepoții și strănepoții să respire, pentru apele care sunt dătătoare de viață, pentru siguranța copiilor țării, pentru calitatea învățământului,  pentru că plătiți taxe fără să beneficiați de pe urma lor, pentru că sistemul medical a fost transformat într-o vacă bună de muls pentru politicieni și acoliții lor, pentru că instituțiile statului întrețin din bani publici familii întregi de interlopi cu statut de politicieni  ! Mergeți în piețe și protestați pentru a  recupera țara copiilor, nepoților și strănepoților voștri .

-Mesajul tău este extrem de dur. Se vrea a fi un mesaj de mobilizare a românilor pentru a-și repara greșelile făcute în ultimii 30 de ani ?

Zilele trecute am revăzut disperarea tuturor celor care au pierdut pe cineva drag la Colectiv în timp ce unul din autorii morali ai celor 65 de morți a avut dreptul legal să candideze iarăși la primărie în același oraș care a permis funcționarea Colectivului, având pe conștiință 65 de suflete.  Vina celor morți a fost că au avut  neșansa să se nască într-o țară coruptă până in măduva oaselor tuturor politicienilor. Dragi români, acum ori niciodată, treziti-vă din somnul cel de moarte, puneți-vă măștile pe față și ieșiți să vă apărați copiii, părinții și bunicii, în 6 decembrie, ieșiti la vot, dați o șansă viitorului, transformați-l în viitorul copiilor voștri, nu al lor, al celor care de 30 de ani v-au furat până și lacrimile, surâsul și lumina din ochii copiilor!

( Interviu realizat cu Doina Mustățea, o vrânceancă stabilită în străinătate și implicată de foarte mulți ani în activități caritabile şi de voluntariat pentru bolnavii, bătrânii și copiii din România, dar și pentru copiii cu boli incurabile ajunși la tratament în spitalele italiene. Doina Mustățea a scris şi publicat cărțile „Destine” și „Noi suntem români”)