ACTIVENEWS la 7 ani! Vă invităm la CONCURSUL de Publicistică și Fotografie cu premii EMINESCU ȘI DULCEA ROMÂNIE! Un aparat foto compact, CD-uri speciale, Diplome AAFR și UZPR și cărți cu autograful autorilor. Vă așteptăm alături de noi! TOTUL AICI

Luna aceasta, de ziua marelui gânditor Petre Țuțea, ActiveNews împlinește 7 ani de la înființare. 6 octombrie este totodată și ziua Sfântului Apostol Toma, considerat cel mai curajos dintre apostoli. Iar ziaristul trebuie să fie precum un apostol, ne învăța bunul Părinte Justin Pârvu. „Gazetarul
trebuie să fie omul liber care să exprime cuvântul nu al lui, ci
al nației. Gazetarul trebuie să aibă mereu în față nevoile
nației. El nu scrie de dragul artei. Orice rând scris într-o
gazetă, într-o revistă, într-o carte, trebuie să aibă în
vedere starea aceasta a nației. El e un apostol, al nației,
gazetarul!”, ne spunea Duhovnicul Neamului.

ActiveNews vrea să
sărbătorească această aniversare împreună cu toți cititorii săi. Iată de
ce ne-am gândit să ne bucurăm împreună. Noi vă oferim cadouri și Dvs ne
oferiți nouă și tuturor celor care ne citesc o părticică din dragostea
Dvs de România, de adevăr și de frumos.

Lansăm așadar, la sfânta
sărbătoare a Cinstitului Acoperământ al Maicii Domnului, două concursuri cu Premii. Concursurile sunt organizate de ActiveNews în parteneriat cu Asociația Artiștilor Fotografi din România (AAFR) și Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR) și îi au în Juriu pe fotografii Nic Hanu, primul președinte al AAFR după 1989 și pe Eugen Negrea, actualul președinte AAFR, pe scriitorul și analistul Corneliu Vlad și pe eminescologul Nae Georgescu.

Concursul de Fotografie de amatori – „Dulce Românie”.

Concursul Publicistic cu tema – „Ce mai poate însemna Eminescu pentru sufletul românilor de azi”.

Termen de primire a contribuțiilor Dvs: 2 – 15 octombrie.

NOTĂ: Fotografiile transmise vor fi încărcate și pe pagina de Facebook ActiveNews pe măsură ce le primim, într-un album special.

Termen de deliberare a juriului:  16 – 23 octombrie.

Termen de publicare a preselecțiilor de către ActiveNews, pe site și pe pagina de Facebook: 24 – 31 octombrie.

Anunțarea câștigătorilor: 1 noiembrie 2020.

Premiile sunt următoarele:

FOTOGRAFIE

La categoria Premiul Juriului – un aparat foto compact Canon, cu husă și card plus Albumul de Fotografie „Părintele Justin Mărturisitorul”, cu autograful autoarei.

La categoria Premiul de popularitate – cea mai apreciată fotografie online – Albumul de Fotografie „Părintele Justin Mărturisitorul”, cu autograful autoarei

PUBLICISTICĂ

La categoria Premiul Juriului – Colecția pe un an a Revistei Familia Ortodoxă, împreună cu CD-urile lunare de muzică psaltică și învățături ale marilor duhovnici și cartea de anchetă literară ”Boala și moartea lui Eminescu”, cu autograful autorului, profesorul Nae Georgescu.

La categoria Premiul de popularitate – „Cartea Boala și moartea lui Eminescu”, cu autograful autorului, profesorul Nae Georgescu.

Popularitatea va putea fi stabiltă prin numărul de Aprecieri primite pe platforma Facebook pentru articolul sau fotografiile publicate.

 » Citește întreg articolul pe www.activenews.ro