România se dă în vânt după strugurii din Republica Moldova

În perioada iulie-august, Republica Moldova a exportat peste 1870 de tone de struguri, iar cea mai mare cantitate dintre aceștia a ajuns peste Prut. 

Mai exact, conform datelor oferite de Asociația „Moldova Fruct”, în perioada respectivă, Republica Moldova a exportat 1871,12 tone de structuri, dintre care 603 tone au fost direcționate spre România, scrie agrobiznes.md.

De asemenea, exporturi au fost efectuate în Polonia, în jur de 228 de tone, în Letonia aproximativ 57 de tone și în Estonia în jur de 20 de tone. Prin urmare, în ultimele luni de vară, pe piața Uniunii Europene au fost exportate în total, aproximativ 908 tone de struguri.

Cât privește piața țărilor CSI, strugurii moldovenești au ajuns în Federația Rusă, 480 de tone, în Ucraina în jur de 248 de tone, iar în Belarus 235 de tone. Astfel, în total în aceste țări s-au exportat, timp de două luni, puțin peste 960 de tone.

Potrivit datelor Oficiului Național al Viei și Vinului, în Moldova sunt în jur de 124 de mii de hectare cu viță de vie. Dintre acestea, suprafața cu soiuri tehnice este estimată la 70 200 de hectare.

Astfel, cantitatea de struguri pe republică este în jur de 130 de mii de tone, iar 60 la sută din acestea ajung, de regulă, la export. În 2020, din cauza condițiilor climatice, se așteaptă o recoltă cu aproximativ 40 la sută mai mică, adică în jur de 80-90 de mii de tone.

 » sursa: www.infoPrut.RO