Renato Usatîi, amenințat cu pușcăria dacă nu-l va susține pe Dodon

Renato Usatîi, liderul Partidului Nostru, cel care a obținut aproape 17% de voturi în primul scrutin prezidențial, a declarat într-un briefing că a primit mai multe amenințări în ultimele zile. Astfel, politicianul ar fi fost amenințat că dacă nu-l va susține pe Igor Dodon va fi băgat la răcoare. 

Sunt amenințat că după Anul Nou voi fi condamnat la 15 ani de puşcărie. Asta dacă nu îl voi susţine pe Igor Dodon. Spuneți-mi vă rog, cum și-a imaginat cineva că eu pot fi șantajat și distrus? Dacă acest lucru nu s-a întâmplat timp de 42 de ani, atunci nimeni, niciodată, nu va reuși acest lucru. Sunt gata să ţin piept la orice tip de intimidări pentru a distruge acest sistem mafiot și corupt. Puteți să mă condamnați pe viață, dar eu niciodată nu voi trăda cetățenii Republicii Moldova”, a declarat Renato Usatîi.

Liderul Partidului Nostru a îndemnat cetățenii care l-au votat în turul întâi să ofere în turul doi un vot „împotriva lui Igor Dodon”. El a mai menționat că nu a fost niciodată un fan al candidatei PAS la prezidențiale, Maia Sandu, însă nu ar avea dovezi că aceasta ar fi implicată în acte de corupție.

Politicianul a adăugat că încă nu a primit o propunere de la PAS privind modalitatea de dizolvare a Parlamentului, dar va prezenta luni planul său.

Totodată, Usatîi a transmis un semnal către comunitatea internațională, subliniind că adevăratele „fraudări vor avea loc pe data de 15 noiembrie: și la secțiile de vot din regiunea transnistreană și în cele din Federația Rusă”.

Amintim că pe 1 noiembrie în R. Moldova s-a desfășurat primul tur al alegerilor prezidențiale. Astfel, în urma rezultatelor obținute, candidatul pro-european Maia Sandu și actualul președinte rusofil Igor Dodon se vor duela în al doilea tur de scrutin, care va avea loc pe 15 noiembrie.

 » sursa: www.infoPrut.RO