Reacții la alianța contra naturii „Elie Wiesel” – Patriarhie: „Batjocura la adresa Sfântului Mucenic Mircea Vulcănescu TREBUIE să înceteze.” „O blasfemie!”. Noica, Eliade și Cioran despre filosoful-martir: Un geniu și un sfânt!

Plasarea filosofului-martir Mircea Vulcănescu – din nou! – pe o listă neagră a Institutului „Elie Wiesel” plasată cu tupeu Patriarhiei și transmisă dintr-o gravă eroare în teritoriu de către Cancelaria Sfântului Sinod continuă să genereze reacții puternice în mediul online și în sânul preoțimii și lumii monahale românești.

Dintre acestea redăm opinia Monahului Filotheu Bălan de la Petru Vodă, care scrie: „Batjocura
la adresa Sfântului Mucenic Mircea Vulcănescu TREBUIE să înceteze. Cea
mai simplă posibilitate de a împlini aceasta, pentru părinții slujitori,
este de a-l pomeni în ecfonisele de la sfârșitul fiecărei slujbe,
alături de Maica Domnului, de Sfinții Părinți Ioachim și Ana și alături
de marii Sfinți ai Bisericii. Căci da, este un mare sfânt al Bisericii.
Părinților și fraților, rugați-vă Sfântului Mircea și veți dobîndi
cererile voastre. Și atunci veți ști unde este sufletul său.”

Până la consemnarea altor reacții, să vedem ce gândeau trei mari genii ale României despre colegul lor de generație ucis la Aiud:

Constantin Noica, prietenul lui Mircea Vulcănescu într-ale filosofiei, susținea că jertfa acestuia pentru a salva un
tânăr necunoscut a păgubit lumea de ceea ce Mircea Vulcănescu ar mai fi
putut dărui supraviețuind detenției și că „A existat în generația
noastră un om care ne domină pe toți: prin lecturile lui, prin fantezie,
prin grația intelectului, prin conștiința morală. Se numea Mircea
Vulcănescu”.

Mircea Eliade îl prezenta pe Mircea Vulcănescu astfel:

„Nu știai ce să admiri mai întâi la el: nestăvilita lui curiozitate,
cultura lui vastă, solidă, bine articulată sau inteligența lui,
generozitatea, umorul său, spontaneitatea cu care-și trăia credința și
iscusința cu care și-o tălmăcea. Nu cred că am întâlnit alt om mai
înzestrat cu atâtea daruri și nici altul care să-l întreacă în modestie.
(…) Când au venit încarcerările, Mircea Vulcănescu le-a primit senin
și încrezător; într-un anumit fel, misterios, se integrau vieții lui
religioase. În câteva zile, a pierdut tot: avere, glorie, situație
socială și academică, familie, libertate. Dar a rămas același. Nu s-a
îndoit și nici n-a tăgăduit; a continuat să mărturisească cu aceeași
senină fermitate credința și încrederea lui de totdeauna. Alții, care
i-au fost mai aproape, vor povesti în de-amănuntului, aici sau altădată,
viața pe care a trăit-o Mircea Vulcănescu în temniță. Ce știm cu toții,
ne e de-ajuns ca să înțelegem cât de totală i-a fost victoria. Victorie
împotriva călăilor, desigur, dar mai ales victorie împotriva Morții.
Pentru că știm cum a murit! Iar ultimul lui mesaj în temniță, adresat
fiecăruia din noi, a fost acesta: «Să nu ne răzbunați!»…”.

Într-un dialog purtat cu fiica lui Mircea Vulcănescu, Emil Cioran a exprimat următoarele:

„Cu cât mă gândesc mai mult la tatăl dumneavoastră, cu atât mai mult
mi se pare că era, el însuși, o excepție uluitoare,

 » Citește întreg articolul pe www.activenews.ro