O nouă solicitare la CEC de excludere a lui Dodon din cursa pentru fotoliul de președinte al R. Moldova

Renato Usatîi, liderul Partidului Nostru, a depus la Comisia Electorală Centrală o solicitare privind excluderea candidatului independent Igor Dodon susținut de PSRM din cursa electorală.

Reacția vine după ce ieri, s-a adeverit că ziarul electoral al actualului președinte ar fi fost tipărit la Editura de Stat „Universul”, deși, în gazetă este indicată tipografia „Tipar Grup SRL”, într-un tiraj mult mai mare decât cel anunțat.

În context, Usatîi îl acuză pe Dodon că ar fi tipărit peste 2 milioane de ziare, iar cheltuielile pentru aceste servicii nu au fost incluse în rapoartele financiare depuse la CEC, ceea ce reprezintă o încălcare a legislației.

„Astăzi împreună cu colegii voi depune un set de acte la CEC și o sesizare ceea ce ține de anularea lui Igor Dodon din cursa electorală. Sunt dovezi clare că a fost „violată legea”. (…) „Plahotniuc de un an și jumătate nu mai este în R. Moldova, dar toată violarea justiției a rămas ca moștenire și este utilizată de Dodon.  Avem dovezi că Dodon a cheltuit mai mulți bani pentru ziare și combustibil decât a declarat. CEC-ul trebuie să se expună și dacă țin cont de aceste materiale le vor transmite la Curtea de Apel. (…) Dodon tot timpul cât a făcut ilegalități spune că sunt minciuni. Toți trebuie să respecte legea”, a declarat Renato Usatîi.

La rândul lor, reprezentanții staff-ului electoral al lui Igor Dodon, au calificat acuzațiile aduse de liderul Partidului Nostru drept false.

Anterior și Dorin Chirtoacă, liderul Mișcării Politice Unirea, a solicitat CEC-ului excluderea din cursa prezidențială a candidatului independent susținut de PSRM, Igor Dodon.

Amintim că, ieri deputații din opoziție împreună cu liderul unionist Vlad Bilețchi, au depistat în depozitul de la tipografia „Universul” cel puțin 72 000 de ziare electorale în favoarea lui Igor Dodon. Tirajul oficial al acestor ziare era de 55 000 de exemplare și urmau a fi tipărite de un agent economic privat, nu de o tipografia de stat. Totodată, au fost depistate trei microbuze încărcate cu ziare electorale ale lui Dodon,  două dintre care au fost ridicate de poliție.

Ulterior, în spațiul public a apărut un alt detaliu care ar putea demonstra o nouă ilegalitate, chiar dacă pe ziare este indicată data tiparului pe 9 noiembrie,  în acestea sunt publicate poze de la evenimente care au avut loc pe 10 noiembrie.

 » sursa: www.infoPrut.RO