Mircea Vulcănescu cinstit drept sfânt în ziarul „Lumina” al Patriarhiei Române

În ziarul „Lumina” al Patriarhiei Române, ediția de Duminică, eseista Elena Solunca Moise, redactor al revistei „Academica” a Academiei Române – pe care o invităm pe această cale să ni se alăture și la ActiveNews -, scrie despre martirul temnițelor bolșevice Mircea Vulcănescu, „Deținutul K 9320″, descriindu-l drept „sfântul de la Aiud”. După cum sperăm că se știe, marele filosof, economist și sociolog al generației interbelice Mircea Vulcănescu (3 martie 1904 – 28 octombrie 1952) și-a dat viața sa pentru a salva de la moarte un tânăr, ulterior fiind maltrat cu bestialitate de călăii NKVD, până a trecut la Domnul, la numai 48 de ani. Mormântul său nu a fost descoperit nici azi.

Doamna Elena Solunca Moise îl citează în articolul din „Lumina” cu un îndemn perfect valabil și azi:

Vorbind despre ultimele cuvinte atribuite mucenicului de la Aiud – „Să nu ne răzbunați!” – Elena Solunca Moise amintește că „Academicianul Nicolae Boșcaiu, și dum­nealui deținut politic la Aiud în aceeași
perioadă, ne-a con­firmat adevărul acestui testament al sfântului de la
Aiud. Și-a trăit fidel, astfel, idealul de a fi «în adevărul neamului
său», aducându-se jertfă și rugând pe cei prezenți să nu fie răzbunați.”

Redăm în continuarea conținutul articolului din „Lumina”, intitulat „Mircea Vulcănescu, apostol al etosului românesc. A fi în adevărul neamului tău”:

Undeva în paginile scrierilor sale, vlăstare ale veșniciei,
Românul absolut afirma axiomatic că „limba este însăși floarea
sufletului etnic al românimii”, rodind bogat în creațiile unei culturi
ce mărturisește că „veșnicia s-a născut la sat”, acolo unde „se vindecă
setea de mântuire”. Satul este locașul veșniciei, aici truditorul
pământului întâlnește pe Ziditorul tuturor celor văzute și nevăzute, în
trecerea tăinuită prin vămile vremii spre „lumea de dincolo”. Da,
veșnicia are un început aici, pe pământ, martorul tăcut al celor
petrecute transfigurate în efigia valorică a fiecărui neam și de aici
nevoia de a ne întoarce la origini, cum odinioară Anteu spre
a-și recupera forțele, atingând pământul.

Așezat, vorba Cronicarului, în calea tuturor răutăților, nea­mul
nostru a căutat a le găsi rosturile pe care și-a întemeiat o cultură a
supra­vie­țuirii, având natura ca marele și îndelungă vreme singurul
dascăl, de unde organicitatea și originalitatea ei. Valoarea ei
cardinală o aflăm în răbdare, care, departe de a fi o atitudine pur
contemplativă, dezvăluie… învăluind un dinamism armonios al nuanțelor,
care se cheamă una pe alta, împreună mărturisind lumina cea dintru
începuturi. De aceea, România este pentru Mircea Vulcănescu o dimensiune
a existenței, cum spunea țăranul: „Pe noi aici ne-a lăsat Dumnezeu”.
Da, suntem lăsați aici de Părintele ceresc să sfințim pământul, cum
spunem în rugăciunea Tatăl nostru. Statornic pe pământul străbun,
sufletul românesc s-a confruntat, de-a lungul veacurilor, cu mai multe
„ispite” (încercări), tot atâtea „veleități de a fi în mai multe feluri
printr-o serie de tentații,

 » Citește întreg articolul pe www.activenews.ro