Mii de oameni au protestat în Berlin împotriva măsurilor COVID: „Lăsați copiii să respire!”

Poliţia din Berlin a oprit protestul de astăzi, desfăşurat de activiştii împotriva măsurilor de protecţie şi prevenire a infectării cu COVID-19.

Un purtător de cuvânt al poliţiei a declarat că în mare parte protestatarii au înţeles mesajul şi se retrag paşnic, însă mai sunt şi zone în care s-au raportat violenţe, cum ar fi incendieri ale containerelor şi drumuri blocate.

Protestatarii care s-au strâns sâmbătă în centrul Berlinului, la Poarta Brandenburg, au purtat pancarte şi mesaje precum „Opriţi minciunile despre corona!”, „Merkel să plece!” şi „Lăsaţi copiii să respire!”.

Autorităţile din Germania eu emis miercuri un comunicat prin care au anunţat că vor închide protestul de sâmbătă.

Vineri, Angela Merkel i-a rugat pe cetăţeni să rămână precauţi şi să se protejeze împotriva virusului, aşa cum au făcut şi până acum.

În mai multe capitale ale Europei, printre care Berlin şi Paris, au loc proteste împotriva măsurilor de prevenţie a infectării cu coronavirus. Participanţii se opun vehement regulilor impuse de guvern, cu toate că în ultimele săptămâni numărul cazurilor de bolnavi COVID-19 este în continuă creştere.

 » sursa: www.antena3.ro