Masacrarea limbii române din Ucraina, subiect ajuns pe masa Consiliului Europei ~ InfoPrut

Respectarea dreptului la educație în limba maternă în contextul prevederilor legilor lingvistice adoptate în ultimii ani în Ucraina, legi care încalcă drepturile comunităților de români din zonă, a fost subiectul principal al discuției dintre secretarul responsabil al Uniunii Interregionale „Comunitatea Românească din Ucraina”, Aurica Bojescu și Elvira Kovaci, reprezentanta APCE pe cota Partidului popular european/Creștin democrat și raportoarea principală a Comisiei pentru egalitate și nediscriminare a Adunării parlamentare a Consiliului Europei consacrată problemei „păstrării diversificării lingvistice, etnice, culturale și naționale în Europa”.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Aurica Bojescu, expertă de la Centrul Bucovinean Independent de Cercetări Actuale din Cernăuți, anunță temele discutate în cadrul întâlnirii online.

„Despre îngustarea volumului de drepturi la educație în limba maternă și pericolul lichidării statutului de școală cu predare în limba română am vorbit și la întâlnirea recentă (tot on-line) cu domnul Christophe Kamp, noul reprezentant al oficiului Înaltului Comisar OSCE în problemele minorităților naționale. Au fost reluate sesizările situației din teren, unde este monitorizată, printre multe altele, și atitudinea minorităților față de noile inițiative și implementarea până în 2023 a prevederilor legilor cu privire la „învățământ” și „învățământul mediu-secundar”, scrie în postare.

Bojescu mai spune că la ambele discuții a fost prezentată poziția românilor din Ucraina, care este reflectată în Memoriul cu cerințele vitale ale Comunității Românești din Ucraina.

„Am subliniat că am înaintat nenumărate demersuri atât instituțiilor din Ucraina, cât și celor internaționale, nu numai cu cerințe ci și cu propuneri constructive în favoarea menținerii sistemului existent de educație în limba maternă, păstrării și dezvoltării specificului nostru etno-cultural de populație autohtonă la vatra noastră strămoșească. Dar, cu părere de rău, pentru a reveni la respectarea drepturilor minorităților etnice nu avem susținere nici din partea organelor centrale, inclusiv a Ministerului Învățământului, nici a celor regionale. Toate problemele devin și mai acute în legătură cu reforma administrativ-teritorială, în rezultatul căreia în regiunea Cernăuți nu s-a ținut cont de specificul etno-cultural și lingvistic”, a mai adăugat militanta pentru drepturile românilor din Ucraina de a studia în limba lor maternă.

 » sursa: www.infoPrut.RO