Maia Sandu: Trupele rusești trebuie să plece din regiunea transnistreană

Transnistria este o regiune separatistă susținută de Rusia în multe moduri, inclusiv prin livrarea de gaz gratuit. Declarații în acest sens au fost făcute de Maia Sandu, președintele ales al R. Moldova.

Sursa a menționat că autoritățile constituționale ale R. Moldova nu vor recunoaște niciodată datoria regiunii transnistrene față de Gazprom. „Moldova de pe malul drept al Nistrului plătește pentru gaze, inclusiv cele rusești. Moldova plătește și electricitate, pentru a cărei producție pe malul stâng se utilizează gazul din Rusia. Și plătim prețul integral pentru asta. Prin urmare, chiar dacă Transnistria folosește gazul gratuit și spune că datoria îi revine Moldovei, nu este așa. Nu vom recunoaște niciodată această datorie. Aceasta este datoria „autorităților” din Transnistria și nimeni nu ne-a întrebat dacă vrem sau nu să primim acest gaz”, a punctat Maia Sandu.

Întrebată dacă în Republica Moldova poate fi aplicat modelul Nagorno-Karabahului de rezolvare a problemei transnistrene, sursa a remarcat că soluția trebuie să fie exclusiv pașnică. „Cred că într-o zi va exista o oportunitate geopolitică pentru reunificarea Moldovei și trebuie sa fim pregătiți pentru asta. Dar, în orice caz, ar trebui sa fie o soluție pașnică. O soluție care să se potrivească întregii R. Moldova. Mai mult, sunt convinsă că ar trebui sa fie un plan de acțiune elaborat în R. Moldova, coordonat cu toate forțele politice și cu societatea. Înțeleg că este o sarcină foarte dificilă, dar nu exista o soluție simplă în acest caz„, a mai remarcat președintele ales al R. Moldova pentru presa din Ucraina.

În context, Maia Sandu a subliniat că planul de rezolvare a conflictului transnistrean trebuie să includă retragerea completă a trupelor ruse de ocupație din stânga Nistrului. „Sunt împotriva federalizării R. Moldova. Nu susțin opțiunile propuse de Igor Dodon și de partidul său. Deşi n-au făcut propuneri concrete, ei au vorbit anterior despre federalizare. Sunt sigură că vom găsi un format pentru soluționarea conflictului transnistreană. Acesta trebuie să includă retragerea completă a trupelor ruse de pe teritoriul R. Moldova. Întotdeauna am vorbit despre aceasta și vom continua să o facem”.

Totodată, președintele ales al R. Moldova a declarat ferm că peninsula Crimeea aparţine Ucrainei, ci nu Federației Ruse, precum susținea anterior Igor Dodon.

 » sursa: www.infoPrut.RO