„În momentul în care ai un număr mare de cazuri, amânarea alegerilor devine o alternativă rezonabilă”-(Dan Barna)

Co-președintele USR-PLUS Dan Barna susține că alegerile parlamentare ar putea avea loc în situația în care numărul de îmbolnăviri ar rămâne la un nivel la care sistemul sanitar să poată gestiona situația, el spunând că ar fi „rezonabilă” o amânare a alegerilor.

Dan Barna afirmă : „Cât timp sistemul funcționează, cât lucrurile acestea sunt sub control, și alegerile pot să aibă loc. În momentul în care ai un număr mare de cazuri, amânarea lor devine o alternativă rezonabilă”

Miercuri seară , la TVR, acesta a declarat : „În momentul de față, calendarul este cu alegeri pe 6 decembrie. Dacă lucrurile rămân într-o zonă controlabilă, ar trebui organizate alegerile pentru că această instabilitate, acest joc de-a șoarecele și pisică între Guvern și Parlament, de fapt în loc să fie focus pe situația din sănătate e o cafteală politică în desfășurare și asta am văzut-o în ultimele luni din plin”.

Susține, de asemenea, că este nevoie de un nou Parlament și de un guvern care să poată lua decizii astfel încât „să fie eficient în aceste măsuri”.

Sursa foto : zf.ro