În Arhiepiscopia Clujului va fi construit un aşezământ pentru copii orfani ~ InfoPrut

Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, va sfinţi joi piatra de temelie pentru un aşezământ social dedicat copiilor orfani. Instituţia socială va avea ca ocrotitor pe Sf. Siluan Athonitul şi va fi construită în localitatea Dorolea, din comuna Livezile, județul Bistrița-Năsăud.

Orfelinatul se va afla sub administrarea Mănăstirii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Rebra-Parva, iar potrivit părintelui stareț, protosinghelul Chiril Zăgrean, finanțarea centrului social se va face din fondurile mănăstirii și din donații.

Aşezământul va găzdui 50 de copii și va fi compus din mai multe clădiri, printre care o biserică, un cabinet medical, ateliere de creație și altele.

„Sfințirea pietrei de temelie, ce va avea loc după Sfânta Liturghie oficiată în ziua prăznuirii Sfântului Siluan Athonitul, va marca și primul hram al acestei unități”, se menţionează pe site-ul eparhiei.

Evenimentul va avea loc în aer liber, cu participarea credincioșilor, respectând normele sanitare împuse de Biserică și de autorități pentru evitarea răspândirii noului coronavirus.

Cuviosul Siluan a fost trecut în rândul sfinţilor de Patriarhia Constantinopolului în anul 1987 şi este cinstit în ziua adormirii sale, în data de 24 septembrie.

Un fragment din moaştele sale se găsesc la biserica paraclis universitar Sfântul Nicolae-Ghica (Rusă) din Bucureşti.

 » sursa: www.infoPrut.RO