Igor Dodon vrea coaliție PSRM-ACUM în Parlament ~ InfoPrut

În cazul în care PSRM şi PDM nu ar mai avea majoritate în Parlament, chiar şi cu susţinerea deputaţilor independenţi, cea mai bună coaliţie ar fi între PSRM şi blocul ACUM, a declarat Igor Dodon, care spune că o altă coaliţie nu este posibilă.

„Cea mai bună coaliţie ar fi între PSRM şi ACUM, alta nu e posibilă. Nouă cu democraţii nu ne ajung, cu dreapta ne ajung”, a declarat Igor Dodon în cadrul unei emisiuni de la un post de televiziune apropiat PSRM, potrivit TVR Moldova.

De asemenea, după alegerile prezidenţiale, Igor Dodon declară că sunt trei scenarii: un guvern minoritar (continuarea activităţii actualului Guvern, în cazul în care Igor Dodon câştigă un nou mandat), o coaliţie „cu cineva din blocul ACUM sau cu tot blocul ACUM” sau alegeri parlamentare anticipate.

Totuşi, președintele în funcție a R. Moldova declară că „e riscant să mergem în iarnă cu alegeri”, de aceea, acestea ar putea avea loc în primăvară sau în vara viitoare. De asemenea, dacă va rămâne preşedinte, Igor Dodon spune că după alegeri urmează remanieri guvernamentale.

„Unele modificări la sigur vor fi, cel puţin 3-4 membri ai guvernului. După alegerile prezidenţianle vom avea odiscuţie cu premierul şi vom decide, 3-4 schimbări”, a declarat Dodon, fără a spune despre ce miniştri urmează a fi schimbaţi.

 » sursa: www.infoPrut.RO