Direcția Națională Anticorupție – comunicat


7 septembrie 2020

Nr. 534/VIII/3BULETIN DE PRESĂ

Biroul de Informare și Relații Publice a întocmit o sinteză a cauzelor finalizate de procurorii anticorupție în luna august 2020, altele decât cele deja mediatizate prin intermediul comunicatelor de presă:

1. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

AVOCAT în cadrul Baroului Bihor, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

– fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată,

– complicitate la sustragere sau distrugere de înscrisuri în formă continuată,

– instigare la abuz în serviciu în formă continuată,

BOTĂU NICOLETA FLORINA, la data faptelor grefier în cadrul Tribunalului Bihor, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

– complicitate la fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată,

– complicitate la sustragere sau distrugere de înscrisuri în formă continuată,

– abuz în serviciu în formă continuată,

TAMAȘ VIORICA, la data faptelor funcționar la compartimentul de registratură din cadrul Tribunalului Bihor, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

– fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată,

– abuz în serviciu în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada ianuarie – martie 2013, pe rolul Tribunalului Bihor se aflau foarte multe cereri de chemare în judecată, în contradictoriu cu Instituția Prefectului Județului Bihor – Serviciul Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Autovehicule Bihor, formulate de mai multe persoane care solicitau obligarea la înmatricularea autoturismelor fără plata taxei de poluare, instituită de O.U.G. nr. 50/2008.

În acest context, inculpatul, avocat în cadrul Baroului Bihor, împreună cu inculpata Tamaș Viorica și beneficiind de ajutorul celeilalte inculpate, grefier în cadrul Tribunalului Bihor, ar fi falsificat un număr de șase cereri de chemare în judecată, prin care se solicita înmatricularea unor autoturisme.

Ulterior, cu ajutorul celor două angajate ale Tribunalului Bihor și a unui alt funcționar din cadrul aceleiași instituții (neidentificat până în prezent), cererile respective, falsificate prin contrafacerea totală a conținutului ar fi fost depuse la dosarele deja aflate pe rolul instanței de judecată, creându-se astfel aparența că acestea reprezentau cererile inițiale de chemare în judecată.

Aceste demersuri nelegale ar fi avut ca scop și finalitate devansarea termenelor de judecată stabilite inițial, aspecte la care și-ar fi adus aportul în mod direct inculpata Botău Nicoleta Florina, care:

– ar fi inclus în mod fictiv cererile de preschimbare a termenului pe listele de ședință,

– ar fi redactat încheierile de preschimbare a termenului (antedatate și fictive),

– i-ar fi remis avocatului hotărârile judecătorești, în condițiile în care acesta nu era îndreptățit să le primească (părțile nesolicitând ca actele de procedură să îi fie comunicate acestuia și, în orice caz, nefiind efectuată, potrivit înscrisurilor de la dosare, comunicarea către acesta a hotărârilor).

După intrarea în posesia proprietarilor, hotărârile judecătorești devin obligatorii pentru Instituția Prefectului Județului Bihor – Serviciul Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Autovehicule Bihor care trebuie să înmatriculeze autovehiculele respective fără plata taxei de mediu.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel Oradea.

2. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unui inculpat, administrator al unei societăți comerciale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada octombrie 2017 – decembrie 2017, inculpatul, persoană fizică fără calitate specială, printr-un intermediar, ar fi promis în cadrul întâlnirilor cu acesta din urmă că va da suma de 20.000 de euro organelor de urmărire penală din cadrul Direcției Naționale Anticorupție învestite cu investigarea și soluționarea unei cauze penale, în care acesta ar fi avut calitatea de inculpat, pentru ca în respectivul dosar să se dispună o soluție de clasare.

Suma respectivă ar fi fost dată intermediarului în două tranșe, la data de 18 decembrie 2017 – suma de 23.000 lei, echivalentul a 5.000 de euro, iar la data de 18 ianuarie 2018 – suma de 15.000 de euro.

Totodată, în cadrul acelorași întâlniri, inculpatul ar fi promis darea, în viitor, a sumei de 100.000 de euro acelorași organe de urmărire penală din cadrul Direcției Naționale Anticorupție care aveau în lucru o altă cauză penală, în care acesta ar fi avut calitatea de parte civilă, pentru a se dispune măsuri procesuale favorabile acestuia, respectiv trimiterea dosarului la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București.

În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra sumelor de bani menționate anterior.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București cu propunere de a se menține măsura asiguratorie dispusă în cauză.

3. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

– SC CONGELATE PESVINA IMPEX SRL și o persoană fizică, administrator al SC CONGELATE PESVINA IMPEX SRL, ambii pentru comiterea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene și

– Două persoane fizice fără calitate specială, ambii pentru comiterea infracțiunii de complicitate la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

Inculpata SC CONGELATE PESVINA IMPEX SRL, împreună cu inculpatul persoană fizică, ar fi depus la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Direcția Generală Pescuit – Programul Operațional pentru Pescuit, în perioada 2013-2015, mai multe documente false pentru a obține o finanțare nerambursabilă în cadrul unui proiect finanțat din fonduri europene.

Ajutorul acordat de către ceilalți doi inculpați ar fi constat în sprijinirea beneficiarului în obținerea unor documente justificative nereale privitoare la cheltuieli făcute pentru implementarea proiectului și care urmau să fie decontate din fonduri europene.

Obiectul proiectului a constat în înființarea unei fabrici de produse semicongelate din pește în comuna Mehadia, județul Caraș-Severin, pentru care s-a prevăzut construirea unei hale de producție și a utilităților necesare, precum și dotarea acesteia cu utilaje performante cu înalt randament în vederea producției de conserve și semiconserve din pește.

Proiectul a fost finalizat, valoarea finanțării nerambursabile plătită inculpatei SC Congelate Pesvina Impex SRL fiind de 1.591.985 lei.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 1.513.385 lei, reprezentând diferența dintre suma totală plătită conform contractului de finanțare nerambursabilă și suma recuperată de 78.600 lei.

În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra unor bunuri imobile ce aparțin inculpatei SC Congelate Pesvina Impex SRL.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Timiș cu propunerea de a se menține măsura asiguratorie dispusă în cauză.

4. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Bacău ar fi dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a trei inculpați, administratori ai mai multor societăți comerciale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

Totodată, procurorii au dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art. 483 Cod procedură penală, cu acordurile de recunoaștere a vinovăției privind pe inculpatele SC BROWN CORNER SRL și o persoană fizică, asociat și administrator al SC BROWN CORNER SRL, ambii pentru comiterea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

În rechizitoriul întocmit, respectiv acordurile de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În cursul anului 2018, inculpata SC BROWN CORNER SRL, prin administrator, ar fi obținut de la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (A.F.I.R.) finanțarea din fonduri europene a unui proiect, având ca obiect construcția unei piscine și a unui centru de relaxare în localitatea Onești, județul Bacău.

În acest context, în perioada 2019 – 2020, inculpata persoană fizică, în calitate de asociat și administrator al SC BROWN CORNER SRL, ar fi depus la A.F.I.R. mai multe documente false (oferte, declarații, rapoarte etc.) în legătură cu îndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul de finanțare.

În realizarea demersurilor infracționale, inculpatele SC BROWN CORNER SRL și administratorul societății, ar fi beneficiat și de ajutorul celorlalți trei inculpați, administratori ai unor societăți comerciale.

În concret, construcția piscinei ar fi fost executată de o societate comercială la care asociat și administrator este socrul inculpatei, în schimb la dosarul de finanțare ar fi fost depuse documente din care rezulta faptul că o altă societate ar fi executat lucrarea respectivă.

Ulterior, în urma depunerii documentelor respective, cele două inculpate (societatea comercială și asociata persoană fizică) ar fi obținut pe nedrept, suma de 178.041 lei, sumă cu care A.F.I.R. s-a constituit parte civilă în procesul penal.

La data de 13.08.2020, inculpata SC BROWN CORNER SRL a achitat întreg prejudiciul reținut în sarcina inculpaților.

În prezența apărătorilor aleși, inculpatele SC BROWN CORNER SRL și persoana fizică, asociat și administrator al SC BROWN CORNER SRL au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și sunt de acord cu felul și cuantumul pedepselor aplicate, precum și cu forma de executare a acestora, respectiv:

– Persoana fizică, asociat și administrator al SC BROWN CORNER SRL la o pedeapsă de un an și 4 luni cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea, pe o perioadă de un an și 4 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit, pentru săvârșirea infracțiunii. Totodată, inculpata a fost de acord să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 60 de zile, la Primăria Municipiului Onești, jud. Bacău sau Primăria Comunei Cașin, jud. Bacău.

– SC BROWN CORNER SRL la pedeapsa principală constând în plata unei amenzi penale în cuantum de 13.500 lei amendă penală și pedeapsa complementară constând în afișarea hotărârii de condamnare în extras la sediul inculpatei pentru o perioadă de 2 luni.

Dosarele de urmărire penală împreună cu rechizitoriul și acordurile de recunoaștere a vinovăției au fost înaintate la Tribunalul Bacău.

5. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unui inculpat, asociat și administrator al unei societăți comerciale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada noiembrie 2011 – mai 2014, inculpatul, în calitate de unic asociat și administrator în fapt al unei societăți comerciale, ar fi prezentat Centrului regional Alba Iulia din cadrul Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (autoritate cu competențe în gestionarea fondurilor europene nerambursabile) o serie de documente false prin care ar fi obținut, în mod injust, o finanțare nerambursabilă în valoare totală de 854.408 de lei.

Finanțarea, care ar fi trebuit folosită la construirea unei cabane turistice în comuna Ighiu, jud. Alba, ar fi fost folosită în realitate la construirea unui imobil pentru sine și familia sa, acesta nefiind introdus în circuitul turistic.

Pentru obținerea rambursărilor, în perioada noiembrie 2011 – mai 2014, inculpatul ar fi depus, la fiecare dintre cele cinci cereri de rambursare, documente false prin care ar fi făcut dovada îndeplinirii cerințelor impuse și a realizării lucrărilor de construcție de către o altă societate decât cea care le-a executat în realitate, declarații de conformitate ale producătorului de masă lemnoasă, declarații de conformitate a obiectelor de mobilier, precum și un număr de șapte contracte de muncă fictive încheiate cu șapte persoane. Cea mai mare parte a sumelor presupus a fi fost cheltuite în cadrul proiectului s-ar fi întors în conturile unor societăți controlate de inculpat.

Agenția Pentru Finanțarea Investițiilor Rurale s-a constituit parte civilă în cauză.

În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra unor bunuri imobile ce aparțin inculpatului.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Alba cu propunere de a se menține măsura asiguratorie dispusă în cauză.

6. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților SC AGRICOLA AXINTELE SRL și o persoană fizică, asociat și administrator al SC AGRICOLA AXINTELE SRL, ambii pentru comiterea infracțiunilor de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene și fals în înscrisuri sub semnătură privată, ambele în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

Inculpata SC AGRICOLA AXINTELE SRL împreună cu inculpatul persoană fizică ar fi depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.), în perioada 2011-2013, mai multe documente false (declarații, adeverințe etc.) în scopul de a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemelor de plată unică pe suprafață, pentru suprafețe de teren pe care nu le deținea în realitate.

Prin aceste demersuri, inculpații ar fi obținut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum total de 112.637 lei.

La data de 11.02.2020 inculpata SC AGRICOLA AXINTELE SRL a achitat întreg prejudiciul reținut în sarcina inculpaților.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Ialomița.

7. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a doi inculpați, persoane fizice fără calitate specială, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

– folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată (2 infracțiuni) respectiv,

– complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată (2 infracțiuni).

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

Unul dintre cei doi inculpați, beneficiind de ajutorul celui de-al doilea, ar fi depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.), în perioada 2012-2015, mai multe documente false (convenții civile, adeverințe etc.) în scopul de a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemelor de plată unică pe suprafață, pentru suprafețe de teren pe care nu le deținea în realitate.

Prin aceste demersuri, cei doi inculpați ar fi obținut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum total de 245.896 lei.

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a comunicat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 246.164 lei.

În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unor bunuri mobile și imobile ce aparțin unuia dintre inculpați.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Botoșani cu propunere de a se menține măsura asiguratorie dispusă în cauză.

8. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art. 483 Cod procedură penală, cu acordul de recunoaștere a vinovăției a unei inculpate, persoană fizică fără calitate specială, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În cursul anului 2013, în contextul solicitării unui sprijin financiar pentru Măsura 112 – Instalarea tinerilor fermieri, inculpata ar fi ajutat o persoană să depună la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (A.F.I.R.) mai multe documente întocmite în fals prin care s-ar fi atestat că acea persoană îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru accesarea fondurilor nerambursabile.

În concret, potrivit cererii de finanțare, fondurile nerambursabile urmau a fi folosite pentru dezvoltarea unei exploatații agricole (fermă de ovine) deja existente, respectiv achiziția unui teren agricol, vaci de lapte, utilaje (tocător de curățat pășuni) precum și alte investiții ce aveau ca scop îmbunătățirea performanțelor generale ale exploatației.

Aceste demersuri ar fi avut ca rezultat obținerea pe nedrept de către persoana respectivă de fonduri nerambursabile în cuantum de 177.780 lei (40.000 de euro).

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a comunicat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 154.918 lei.

În prezența avocatului, inculpata a declarat expres că recunoaște comiterea faptei reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv 11 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 11 luni.

Dosarul de urmărire penală privind-o pe inculpată împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost înaintate la Tribunalul Bistrița Năsăud.

9. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art. 483 Cod procedură penală, cu acordul de recunoaștere a vinovăției a unui inculpat, administrator în fapt al mai multor societăți comerciale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată.

În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada martie – octombrie 2013, inculpatul, în calitate de administrator de fapt al mai multor societăți comerciale, ar fi asigurat înregistrarea în documentele de evidență contabilă a cheltuielilor care nu ar fi avut la bază operațiuni reale, modalitate prin care societățile comerciale respective s-ar fi sustras de la plata taxelor către bugetul de stat în valoare totală de 271.612 lei (din care TVA dedusă nelegal în sumă de 162.967 lei și impozit pe profit în sumă de 108.645 lei).

În perioada 2015 – 2017 inculpatul a achitat întreg prejudiciul reținut în sarcina sa.

În prezența avocatului, inculpatul a declarat expres că recunoaște comiterea faptei reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv 20.000 lei amendă penală.

Dosarul de urmărire penală privindu-l pe inculpat împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost înaintate la Tribunalul București.

Cu referire la toate dosarele enumerate, facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului, respectiv a acordului de recunoaștere a vinovăției la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE