De la Voronin, la Plahotniuc, iar acum „neafiliat”. Ce deputat a anunțat că părăsește grupul Pro Moldova

Sergiu Sârbu a anunțat că părăsește grupul Pro Moldova, dar rămâne în Parlamentul de la Chișinău în calitate de deputat neafiliat. 

Nu întotdeauna în viață merge exact conform planului stabilit, iar uneori, pentru a merge înainte suntem puși în situația de a face un pas înapoi. Cel mai important este ca scopul final să fie cel stabilit și chiar dacă pe mai multe căi sunt sigur că va fi atins. De astăzi, mă retrag din grupul parlamentar PRO MOLDOVA. Vom continua colaborarea, dar din calitatea mea de deputat neafiliat. Motivele sunt atât de ordin personal, cât și profesional dar asta acum mai puțim contează. Le mulțumesc colegilor pentru înțelegere, susținere și colaborare frumoasă. La sigur vom avea încă multe ocazii să facem lucruri bune pentru țară”, a explicat parlamentarul într-o postare pe Facebook.

Amintim că la începutul acestei luni, deputatul Sergiu Sîrbu a recunoscut pentru presa de la Chișinău că a fost recent în Turcia, însă a dat asigurări că nu s-a întâlnit cu Vlad Plahotniuc, fostul lider al PDM. El a mai precizat atunci că vacanța sa ar fi avut loc în august, dar nu în septembrie, atunci când Plahotniuc s-ar fi aflat în Istanbul.

Pe 19 februarie 2020, șase deputați, printre care și Sergiu Sârbu, au anunțat că părăsesc Partidul Democrat din Moldova și vor crea un grup parlamentar numit Pro Moldova. Ulterior, Sergiu Sîrbu a fost ales vicepreședintele noului partid cu același nume.

Înainte de face parte din Partidul Democrat, Sergiu Sîrbu a fost în Partidul Comuniștilor, condus de Vladimir Voronin. În ambele cazuri, Sârbu a fost învinuit, după plecare de liderii partidelor din care a făcut parte, că ar fi fost cumpărat de Vlad Plahotniuc. De această dată, Andrian Candu, liderul Pro Moldova, nu a comentat încă plecarea colegului său.

 » sursa: www.infoPrut.RO