A salvat sau a masacrat Ion Antonescu pe evrei?

Ion Antonescu a preluat conducerea României în 1940 după ce, sub presiunea armelor, aceasta pierduse teritorii importante.

Nemulțumirea românilor față de situația din țară era mare. Se căutau vinovați și o parte erau interni iar alții externi.

URSS, Ungaria și Bulgatia erau statele ce se înfruptaseră din pământul românesc, țara pierzând aproape jumătate din teritoriu și populație. Lovitura a fost una aprigă și dură, statul rămas era în prag de colaps.

Vinovații externi erau cunoscuți, cine erau forțele interne considerate vinovate?

Primii pe listă erau hoardele din jurul regelui Carol al II-lea și însuși regele. În toată perioada interbelică nu au reușit să se ridice la nivelul înaimntașilor ce construiseră România Mare. Spunem hoarde deoarece era vorba de o adunătură pusă pe spolierea țării.

La nivel european Germania nazistă ducea o puternică campanie antisemită. Ura față de evrei era cultivată în toată lumea, politicienii de peste tot căutând un singur vinovat de serviciu pentru propriul eșec.

Acest curent a ajuns și în România. Datorită prigoanei la care au fost supuși de către regimurile țariste mulți evrei și-au găsit refugiul și apoi casa în România.

O bună parte dintre ei au plecat mai departe spre restul Europei. Vorbim de un proces ce s-a întins pe aproale 200 de ani.

Lumea era în schimbare, apăreau rapid noi tehnologii, se cereau noi funcții în care știința de carte era importantă. Ori evreii erau duși la școală de mici, la sinagogă și mulți știau a scrie și a citi.

Așa s-a ajuns ca de-alungul timpului ei să ocupe poziții importante în Europa și să stăpânească o parte importantă din avuție.

Pentru mulți evrei România era deja acasă. În 1877 țara avea să le acorde drepturi și cetățenie pentru devotamentul dovedit în timpul războiului pentru independență din 1877. O a doua generație avea să capete drepturi pentru jertfa din 1916-1919 și după marele eveniment de la 1 decembrie 1918.

Multe orașe din România aveau o importantă comunitate evreiască ce se ocupa în general de comerț sau alte afaceri.

Rusia Bolșevică

Îm 1917 în Rusia ajunge la putere regimul comunism a lui Lenin, urmat apoi de către Stalin. În fazele de început ale revoluției proletate regimul sovietic s-a folosit de clasele cele mai oropsite ale societății iar evreii au devenit instrument de manevră și prima lance pentru externalizarea puterii în vederea unei dominații mondiale.

 » Citește întreg articolul în magazinul istoric 1859.EU